În seara asta, cu toţii la sală!

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

Primul meci al baschetbalistelor Universităţii din acest sezon „a debutat” mai devreme decât ora anunţată – 19:00. Astfel, înfruntarea în baschetul feminin începe cu mesajul antrenorului Dragan Petricevic către marea familie „U”: echipă şi suporteri:

«Azi, 27.09. începe un noul sezon oficial pentru echipa pe care antrenez. Nu există un moment mai emoţional în viaţă unui sportiv sau antrenor decât începutul unui noul sezon, nici măcar atunci când joci finală. Asta vă garantez eu, după ce am jucat 13 finale pe trei continente în carieră mea de până acum. Un nou început, noul sezon, oraş, sala, suporteri, echipament, lumina, ghete, parchet, panouri… un start după o lună şi jumătate de antrenamente grele…
Jucătoarelor mele doresc doar câteva lucruri:
1. Să fie sănătoase!
2. Să joace cu plăcere şi să nu uite niciodată să se bucure de orice secundă petrecută pe teren!
3. Să nu le fie teamă de eşec şi de greşeală. Doar Dumnezeu nu greşeşte. O pasă sau o aruncare, două, trei greşeşte uneori şi cineva plătit cu câteva milioane (nu lei) pe an!
4. Să nu uite că pe lângă baschet mai există familia, mama, tată, copil, DRAGOSTE… viaţă!
5. Să fie ca o familie, cel puţin un sezon!
Vouă dragi suporteri vă doresc:
Punctul 1 întreg
Punctul 2 (doar „terenul” îl schimbăm cu „tribună”)
Punctul 3 (doar cuvântul „teamă” schimbăm în „a înţelege”)
Punctul 4 întreg
Punctul 5, dar puţin schimbat… Să înţelegeţi că aceste fete sunt parte din familia voastră, care precum orice familia normală, are şi momente proaste şi momente bune… dar dacă e familie puternică, rămâne unită şi crede în orice membru ai ei.
Tuturor împreună, doresc un singur, dar şi cel mai greu lucru pe care întâlnim în zilele noastre… SĂ FIM OBIECTIVI şi NORMALI când judecăm, când criticăm, când analizăm…
Fetelor, Coach vă iubeşte şi crede în voi!
Suporterilor dragi, la fel!
Haide „U” !»

Meciul dintre „U” Cluj şi CSM Satu Mare începe la ora 19:00 în Sala Horia Demian.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin