Hotelul New York, Librăria Cioflec şi strada Jókai Mór – nume pierdute în istoria oraşului

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Biserica parohială „Sfântul Mihailˮ era înconjurată de numeroase clădiri aparţinând diverşilor oameni de afaceri ai oraşului. În urma preocupărilor de amenajare a pieţei centrale, au fost demolate mai multe edificii, printre care s-au numărat şi dughenele aflate în jurul ei.

În cadrul aceluiaşi program urbanistic, s-a deschis o nouă arteră de circulaţie – Uliţa Olarilor, devenită ulterior Strada Sfintei Biserici, actuala Iuliu Maniu –, menită a uşura traficul şi a facilita accesul din piaţa centrală spre piaţa de lemne şi cărbuni a oraşului, aflată în zona actualei Pieţe Avram Iancu. Tot atunci, s-au ridicat numeroase imobile noi, care au conturat piaţa centrală a Clujului, dându-i aspectul actual. Dintre acestea trebuie amintite cele două palate ale Statusului romano-catolic („clădirile gemene”), aflate la colţul de est al străzii Iuliu Maniu, palatul primei Societăţi de Asigurare şi Hotelul „Continental”.

Clădirea Primei Asociaţii Maghiare de Asigurări a găzduit, până nu de mult, sediul Librăriei Universităţii, cea mai faimoasă librărie clujeană.

Este interesant de remarcat faptul că parterul acestei clădiri – şi anume cel de la intersecţia pieţei cu strada Universităţii – a devenit în relativ scurtă vreme un „spaţiu al cărţii” datorită librăriilor pe care le-a găzduit de-a lungul vremii până în prezent. În timp, s-au schimbat doar numele librăriilor şi fondul de carte. Astfel, librăria „Remus Cioflec” din perioada interbelică a devenit „Cartea Rusă”, apoi a primit numele poetului şi dramaturgului rus Aleksandr Sergheevici Puşkin, urmat de „Librăria Universităţii” spre finele celei de a doua decade a secolului XX , de „Diverta Universităţii” la început de secol XXI și „Librarium Universității” în prezent. Chiar dacă numele este în continuă schimbare, locaţia respectivă este încă un spaţiu al cărţii, un spaţiu emblematic pentru librăriile oraşului.

Intrarea în librărie este „decupată” oblic din muchia nord- vestică a clădirii, până la etajul întâi, susținut de un pilon de zidărie pătrat în secțiune. În spațiul astfel creat, s-a construit o mică „terasă” triunghiulară protejată de „copertina” obținută deasupra ei prin îmbinarea în unghi drept a fațadei nordice cu cea vestică.

Astăzi, pe stâlpul de susținere așezat în unghiul clădirii sunt amplasate două plăci comemorative. Placa vestică informează trecătorii că în clădire a locuit Nicolaie Drăganu, fost – printre altele –, primar al Clujului între anii 1933-1938. Placa nordică, așezată în amintirea „celor care au căzut în 21 decembrie 1989” sub gloanțele forțelor de represiune comuniste, cuprinde numele celor 13 „eroi martiri”, pieriți pentru libertate, în acest loc. Tot „în memoria celor care s-au jertfit pentru libertate și democrație, în zilele de 21-22 decembrie 1989”, Prefectura județului Cluj a așezat și ea o placă comemorativă, la extremitatea estică a fațadei clădirii dinspre Piața Unirii, în apropierea sediului Băncii Naționale a României.

De asemenea, în amintirea acelor zile, în octombrie 2003, în fața Palatului Rhédey, a fost amplasat Monumentul Revoluționarilor, cunoscut şi sub numele de „Stâlpii împuşcaţi”, creaţie a sculptorului Liviu Mocan. Pe asfalt, lângă cei şapte piloni ce alcătuiesc monumentul, sunt amplasate două plăcuţe pe care sunt încrustate numele victimelor din decembrie 1989, însoțite de cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Nu există iubire mai mare decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi”.

Clădirea librăriei a fost ridicată între 1912-1913, de către întreprinzătorul în construcţii Dávid Sebestyén, pe baza proiectelor realizate de către arhitecţii Aladár Kármán şi Gyula Ulmann. Pe locul vechii clădiri cu un nivel, întreprinzătorul a construit un nou imobil, cu patru etaje, destinat locuinţelor. Intenţia sa era aceea de a închiria noile apartamente cetăţenilor cu dare de mână.

Dezvoltarea accelerată a oraşului a conturat necesitatea construirii unui hotel la standarde europene. Această nevoie a fost impusă de faptul că oraşul Cluj se transforma, încet-încet, într-o importantă metropolă a vieţii politice şi culturale a Transilvaniei. Municipalitatea a hotărât că este necesară ridicarea unui hotel în piaţa centrală. Ca urmare a cerinţei realizării unui hotel-restaurant modern, de tip occidental, în anul 1894, s-a hotărât demolarea ve- chiului Hotel „Naţional” şi construirea, pe acelaşi teren, a unuia nou, numit Hotel „New-York”.

Proiectele clădirii au fost elaborate de către Lajos Pákei, arhitectul principal al Clujului acelor vremuri. Clădirea este aşezată la intersecţia a două străzi, iar cele două faţade oferă privirii un decor bogat, realizat în stil eclectic. Intrarea principală a fost plasată la colţul imobilului, fiind accentuată printr-un turn.

Hotelul, de-a lungul timpului:
crâmpeie de istorie în imagini

Prin anul 1950, clădirea funcţiona ca şi cămin studenţesc, iar din 1960, ea şi-a redobândit menirea originală, adică aceea de hotel. La parterul luxosului imobil a funcţionat – încă de la înfiinţare –, timp de mai multe decenii, o cafenea, care purta numele edificiului.

Cafeneaua „New-Yorkˮ a devenit, în scurt timp, cel mai renumit centru literar şi artistic al oraşului. Personalităţi marcante ale vremii – oameni politici, jurnalişti, scriitori, precum şi numeroşi artişti – se întâlneau aici, comentând evenimentele politice şi culturale de actualitate. Tot aici, la o cafea între prieteni, scriitorii acelei perioade îşi citeau manuscrisele. Una dintre personalităţile importante ale epocii, aflată printre prezenţele obişnuite ale cafenelei, era scriitorul maghiar Jókai Mór. Fin cunoscător al societăţii româneşti şi maghiare din acea vreme, Jókai Mór a fost, de multe ori, oaspete al hotelului între 1871 şi 1879.

Mai târziu, în memoria lui, municipalitatea clujeană a dat numele său actualei străzi Napoca. Şi dacă tot am pomenit de Jókai Mór, îmi place să cred că acesta a citit fragmente din scrierile sale auditoriului aflat pe terasa cafenelei. În romanul intitulat Săracii bogaţi, Jókai Mór prezintă, printre altele, într-un cadru romantic, o veche legendă, culeasă din folclorul locuitorilor Ţării Haţegului şi a văii Jiului. Legenda vorbeşte despre un baron maghiar din Ţara Haţegului, poreclit „Fatia negra”, pentru că îşi acoperea faţa cu o mască neagră. Îndrăgostit de o ţărăncuţă autohtonă, acesta s-a transformat într-un „haiduc aristocrat”. El şi-a format o ceată alcătuită din oamenii locului, cu care, noaptea, îşi prăda vecinii bogaţi, iar ziua – în calitate de judecător al districtului – le cerceta plângerile. „Fatia negra” se bucura de un respect deosebit din partea locuitorilor din zonă, fapt pentru care a rămas în amintirea lor până în ziua de azi.