Începem din această săptămână o serie nouă de materiale grupate sub genericul „Explorăm Clujul istoric cu «BOGO»”, prin care ziarul „Buletin de Mănăştur”, respectiv ediţia on-line manastur.info, îl aduce în faţa dumneavoastră pe profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici «BOGO» cu poveştile sale despre locurile şi oamenii oraşului.
Incursiunea noastră prin Clujul istoric porneşte din Piaţa Muzeului, centrul primei cetăţi medievale.
„Biserica Franciscană din Piaţa Muzeului a fost construită la 1745. În acest loc a fost ridicată în secolul al XI-lea prima biserică din satul Cluj, pe ruinele unui vechi templu păgân, templu roman al zeiţei Libera. Acest lucru e dovedit de găsirea de fragmente din epoca romană, în cadrul lucrărilor de reconstituire şi de restaurare a clădirii.
Prima construcţie, cel mai probabil realizată din lemn, a fost notată într-o descriere a Clujului, în 1734, preluând tradiţia orală. Marea invazie a mongolilor din 1241 a distrus nu numai localitatea, ci şi biserica în sine. După această dată, pe acest loc s-a ridicat o altă biserică, într-un stil de construcţie romanic, pe la 1260. A fost o biserică parohială a Clujului, a Pieţei Mici, a Centrului Vechi, pentru că în acest areal de 7 hectare era Clujul Vechi, Piaţa Mică sau Ovar, cum i se mai spune în limba maghiară. Biserica rămâne parohială până la 1390, când acest rol este preluat de Biserica Sf. Mihail, iar custodia revine ordinului dominican, un ordin călugăresc catolic. Un ordin al aşa-numiţilor „câini ai Domnului”, folosit în mod special împotriva ereziilor ce se manifestau în acea vreme. Legat de călugării dominicani avem şi o poveste în care se spune că Dominic Guzmán a visat un câine alb-negru, mic, care avea o torţă, şi cu torţa respectivă se învârtea şi ardea totul în jurul său. E o metaforă în care torţa înseamnă răspândirea confesiunii catolice, iar rasa călugărilor este alb-negru, exact ca în visul acestui călugăr. Avem de a face cu oameni care aveau cu adevărat credinţă şi prin dogmatismul lor erau foarte utili papalităţii şi bisericii catolice. Chiliile acestora erau în mănăstirea bisericii, clădire funcţională şi astăzi. Un lucru interesant despre această locaţie este că din 1557 funcţionează doar ca şcoală. A fost şcoală unitariană, calvină, iezuită, franciscană, apoi, după 1949, când toate ordinele călugăreşti au fost desfiinţate de către statul comunist, a găzduit liceul de muzică, iar astăzi în spaţiul respectiv funcţionează un liceu particular. Acest ansamblu biserică – mănăstire este cel mai vechi din centrul oraşului. Mănăstirea se pare că a fost construită pe timpul acestor călugări dominicani, ei mai având o capelă- Capela Sf. Anton, amplasată pe actuala stradă Emil Zola. Aceasta însă a fost desfiinţată de către confesiunea reformată. Trebuie remarcat că Ardealul şi mai ales Clujul au fost „cucerite” de aceşti reformaţi, fie că se numeau calvini, fie că se numeau luterani sau unitarieni. Sub această dominaţie, capela Sf. Anton a fost transformată, din păcate, la propriu, într-o latrină a oraşului.
Perioada reformată durează până la finele secolului al XVII-lea, când Transilvania este cucerită de către habsburgi, şi Clujul intră sub „auspiciile” acestei puteri de confesiune catolică, romano-catolică. E perioada în care are loc un reviriment al catolicismului în oraş. Dacă ordinul dominican nu mai este prezent în zonă, această biserică cu mănăstire este dată călugărilor iezuiţi. Pentru că aceştia îşi construiau un nou lăcaş, actuala biserică piaristă, în altă zonă a oraşului, nu au restaurat vechiul ansamblu. În 1725 au dat această biserică şi mănăstirea aferentă în proprietatea călugărilor franciscani. Aceştia vor încheia lucrările de construcţie – restaurare în 1744-1745.
Pe turnul bisericii se află o capelă, iar la bază e o plachetă în limba latină în cinstea Mariei din Loreto. În cadrul confesiunii romano-catolice este o poveste foarte frumoasă legată de casa din Nazaret, în care a avut loc Buna Vestire şi unde a copilărit Iisus. Se spune că în timpul cruciadelor, când acest teritoriu era ocupat de musulmani, doi îngeri au luat casa şi au dus-o prima dată în Croaţia şi de acolo în Loreto, o localitate din zona Ancona din Italia de astăzi. Acestă cămăruţă purtată de îngeri a fost decorată într-o capelă chiar de către Sf. Evanghelist Luca. Tot tradiţia ne spune că acest evanghelist ar fi autorul icoanei Madona Neagră. Puţină lume ştie că avem o asemenea icoană şi la noi în cadrul bisericii franciscane de astăzi. E vorba de o icoană pictată conform tradiţiei de Sf. Luca pe lemn de cedru, un lemn de culoare închisă. Această icoană o putem regăsi în mai multe lăcaşuri de cult, mai ales în Polonia, Franţa, Spania şi în catedrale din America Latină. Adevărul istoric e că o familie numită Angeli, tradus în limba română „îngeri”, a preluat aceste artefacte din casa din Nazaret, în care a copilărit Iisus, şi le-au dus în Italia de astăzi. Sigur, este un loc de pelerinaj la Loreto şi multe biserici franciscane au acest simbol al Madonei.
foto: Țetcu Mircea Rareș / wiki
Biserica franciscană din Piaţa Muzeului are, în cadrul uşii de intrare, o statuie foarte veche. Iniţial, s-a spus că este realizată de un sculptor celebru al Clujului, din secolul al XVIII-lea, Johannes Nachtigall (n. 1717 – d. 1761), dar nu este adevărat. Nachtigall a realizat mai multe sculpturi din interior, precum şi statuile Sf. Anton cu pruncul Iisus în braţe şi a Sf. Francisc de Borgia, de la exteriorul bisericii. Statuia Mariei de la intrare a fost realizată de Anton Schuchbauer, un austriac ce are mai multe lucrări în bisericile din Cluj.
La interior, biserica are o piesă foarte importantă – un crucifix, în capela Kornis, care surprinde extraordinar atât trăsăturile fizice, cât şi intensele trăiri interioare ale lui Iisus. S-a pus multă vreme întrebarea cine a realizat această piesă ce aparţinea contelui Sigismund Kornis, fost guvernator al Transilvaniei între 1715-1731. S-a stabilit că a fost realizată de meşteri germani, în secolul al XVI-lea, o familie, Veit Stoss, ce a lucrat în Italia şi a preluat aceste caracteristici de la un bust descoperit în 1506, bustul lui Laocoon, personaj al mitologiei greceşti. Crucifixe similare se află la Viena şi în Cracovia, astfel că, prin analogie, putem spune că realizarea acestei piese deosebite i se poate atribui meşterului Veit Stoss sau fiilor săi.
Un element interesant este dat şi de construirea acestei biserici în stil cruce, dar între altar şi naos este o diferenţă de cinci grade, diferenţă care, conform tradiţiei, este dată de faptul că Iisus când a murit pe cruce şi-a lăsat capul într-o parte, de aici provenind această înclinare. Această caracteristică nu este un atribut exclusiv pentru biserica franciscană, ci o regăsim şi la alte biserici catolice.
Un aspect mai trist legat de această veche clădire vine din timpul celui de al doilea război mondial, când criptele bisericii au fost jefuite. În acea perioadă funcţiona chiar o societate a căutătorilor de comori, se pare că ocupanţii nazişti au vandalizat aproape toate criptele. Până în 1868, în ultimele două secole, aici au fost înmormântate 255 de persoane, 80 fiind călugări franciscani.
O altă „poveste” este legată de Maria Maggiore, hramul Sf. Maria a Zăpezii, pe care îl poartă alături de cel al Sf. Anton. Se spune că prin secolul IV, în vechea Romă li s-a cerut să construiască o biserică „când va ninge”. A nins în 5 august, biserica a fost ridicată, e una din cele patru basilici papale din Roma, multe biserici luând de atunci acest hram al Sf. Maria a Zăpezii.
Altarul pe care îl putem vedea astăzi este realizat în 1730 şi are o copie a unei picturi celebre din Santa Maria Maggiore din Roma. La bază are câteva casete realizate în timpul Renaşterii, cu ajutorul cărora poate fi manevrat, mişcat, cu diverse mecanisme acest altar poate fi mutat. Biserica este decorată cu diverse scene din viaţa Sf. Francisc, sfânt care avea puterea teleportării. Acestea au fost realizate de un pictor autohton, Adorjani Bela, în secolul al XIX-lea.
În Capela Sf. Ştefan, numită după sfântul rege care a fondat regatul maghiar, există o statuie salvată în timpul celui de al doilea război mondial de la Şumuleu Ciuc. Dar nu numai elemente de cult au fost salvate de la Şumuleu, ci şi averea bisericii de acolo fiind adăpostite aici. Se pare că acest lucru a generat vandalizarea criptelor.
În partea de sud a bisericii putem găsi un orificiu marcat cu o pasăre. Prin acest spaţiu, enoriaşii lăsau anonim reclamaţii, plângeri sau laude, de care călugării din biserică trebuiau să ia seamă.
Actuala construcţie are un turn de 52,5 metri, în interior regăsim în partea dreaptă statuia Pietei, în stânga un altar în care o regăsim pe Maria cu cele 12 stele, nu întâmplător pe steagul Uniunii Europene regăsim 12 stele – perfecţiunea în lumea creştină – catolică. Regăsim şi efigia iezuiţilor – IHS, Iisus salvatorul lumii -, statuia Sf. Anton, amvonul cu efigia celor patru evanghelişti şi o statuie ce reprezintă înălţarea Domnului, precum şi o orgă din 1908“.
(Un amplu material-portret dedicat profesorului Bogosavlievici puteţi citi aici).
