„Explorăm Clujul istoric cu «BOGO»” – Biserica Calvaria

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

Istoria Bisericii Calvaria începe prin secolul al XI-lea şi se leagă de trei obiective principale: biserica, cetatea şi mănăstirea, nu neapărat în această ordine. Situată pe un platou pe care s-au realizat primele construcţii din zona Clujului, biserica a fost și centrul comitatului Clus.  Avem ca dovadă un document din 1173, care aminteşte de Toma comite de Cluj.  Și astăzi zona are o înălţime care domină întreg cartierul Mănăştur, bineînţeles, în urmă cu o mie de ani, diferenţa de nivel era şi mai mare.  Oamenii de atunci au construit palisade şi întărituri şi cu valul de pământ ce proteja zona era „un zid” de cam 16 metri, care acoperea partea de sud, est şi vest, pentru că partea de nord nu avea nevoie de o asemenea protecţie suplimentară fiind apărată de o colină naturală. Pe lângă acestea, aici erau mlaştini, şi era,  ca să zicem aşa, un sistem defensiv natural.

Calvaria, foto Szabó Tamás

De la această mănăstire – monostor sau monasterium, în limba latină – vine numele acestui cartier, ce înainte a fost un sat. Ţinem cont că numai din 1895, Mănăşturul va fi un cartier al Clujului. Calvaria este un cuvânt care apare în conştiinţa clujenilor mai târziu, secolul XIX, şi este acea ridicătură pe care o avem la intrare, unde este o capelă închinată Mariei şi lui Iisus, realizată în 1831. Pentru că era la o anumită altitudine şi în acea perioadă, 1831, biserica şi mănăstirea erau în ruină, clujenii i-au spus Calvaria, de la calvarul dus de Iisus cu cele 14 opriri, când a fost dus şi crucificat. De fapt, Calvaria înseamnă căpăţână, în limba latină și este traducerea golgotei din limba ebraică şi este înălţimea pe care a fost înmormântat Adam şi crucificat Iisus ca să răscumpere păcatele primului om. Deci, totul este simbolic, astfel că în conştiinţa clujenilor a intrat sub acest nume, dar numele oficial era Mănăstirea Benedictină Sf. Maria.

Prima construcţie se pare că a fost o cetate a lui Gelu, a voievodului Gelu, din secolul IX. Cronicarul anonim al regelui Ungariei Bela al III-lea aminteşte în Gesta Hungaronum că voievodul român Gelu s-a retras după bătălia de la Căpuş la o cetate de lângă Someş. Aceasta e cea mai aproape de Someş, aşa că putem spune că asta a fost cetatea amintită. Ulterior, regalitatea maghiară îşi stabileşte aici sediul comitatului, un fel de judeţ al zilelor noastre, ce avea în frunte un comite, un nobil numit de rege, echivalentul unui prefect de astăzi.

Este pitorească istoria acestui loc: în 1068 este distrus de către o populaţie asiatică numită pecenegi. Aceştia, de origine turcică, au dat mult de furcă populaţiei autohtone, au şi convieţuit cu ei. Pecenegii şi cumanii au dominat această zonă o lungă perioadă de timp anterioară cuceririi maghiare a Transilvaniei.

Regii maghiari vor aduce aici călugări de etnie germană din ordinul lui Benedict. Benedict de Nursia a fost un italian care s-a născut în această localitate din Italia în secolul V şi a fondat un ordin călugăresc extrem de important pentru Europa. Din punct de vedere al arealului, Clujul se pare că este extrema de răsărit, în care s-au aşezat aceşti călugări. Când au venit aici? Unii spun că în timpul regelui Bela I, alţii, că în timpul lui Ladislau I cel Sfânt, alţii amintesc de Ştefan cel Sfânt. Oricum, în secolul al XI-lea, această abaţie a fost stabilită aici. Deci, coexistau abaţia şi comitatul.

Act oficial emis la Abaţia Benedictină de la Cluj-Mănăştur, cu sigiliul ce atesta autenticitatea documentului

Abatele de aici a fost înzestrat cu o serie de proprietăți, o serie de sate de astăzi, cum ar fi Apahida, Floreştiul, Baciu etc. Apahida îşi trage numele de la „podul abatelui” (Apát hídja în limba maghiară), pentru că aici era un abate care avea puterea şi titluri echivalente cu cele ale episcopului de Alba-Iulia. Aşa putere avea acest abate că răspundea direct în faţa arhiepiscopului de Esztergom sau de Strigoniu, din Ungaria. Lucru ce a creat invidia episcopului de Alba-Iulia, astfel că în ”dreptul creştinesc” au avut loc nişte lupte şi nişte jafuri cumplite. Episcopii de Alba-Iulia erau nemulţumiţi că aceşti abaţi aveau nişte drepturi extraordinare, pecuniare mai ales, şi se ştie din documente că în secolul al XIII-lea, un episcop Adrian atacă, distruge, îl ia prizonier pe abatele acestei mănăstiri. Atâta ştim că avea iniţiala „L”, presupunem cum îl chema: Laurenţiu, Ladislau, nu ştim.

Apoi, vine aici episcopul Wilhelm, aruncă în Someş toate prerogativele şi drepturile primite de la regii maghiari şi arde documentele primite de la papalitate. Ce-i dat de Domnul e ars, ce-i dat de rege – aruncat în apă. Până la urmă a fost o luptă continuă între episcopul Transilvaniei şi abatele de la Mănăştur. Sigur, Papa de la Roma a luat apărarea acestui abate, căruia i-a dat ca semn de putere inelul şi mitra, simboluri ce se ofereau în mod normal episcopilor şi arhiepiscopilor. Conflictele acestea au fost rezolvate de istorie, practic a venit marea invazie a mongolilor care a făcut zob totul: şi localitatea de aici -Clus şi Clujul, care era încă sat. Atenţie, avem de-a face cu două Clujuri, chiar trei, la un moment dat. Era Clujul de aici, cuvânt ce înseamnă loc închis între dealuri, şi Clujul oraş, ce-şi avea perimetrul în Piaţa Muzeului de astăzi. Şi între Clujul oraş şi Clujul abaţie au avut loc multe lupte, o rivalitate continuă. Ce se întâmplă: după invazia mongolilor nu se mai ştie nimic de mănăstire sau de biserică. Se pare că aici mănăstirea, după ce date avem, la sfârşitul secolului al XIII-lea, îşi continuă activitatea ca loc de adeverire, un fel de notariat, un convent în care toate actele oficiale din comitatele din partea de nord a Transilvaniei sunt emise / semnate. Aici şi-au făcut ucenicia o serie de cancelari ai voievozilor de Transilvania şi ai regilor maghiari.

Satul din jurul acestei biserici – mănăstiri a fost locuit prima dată de germani, apoi au venit românii în număr mare în zona asta, cam în secolul al XI-lea. Nu că nu existau, dar nu puteau să se stabilească în oraş din cauza confesiunii ortodoxe. Şi atunci, s-au aşezat în Mănăştur. Ăştia-s strămoşii vechilor mănăştureni – deci au aproape o mie de ani vechime.  Clujenii au avut un conflict cu călugării de aici, deşi recunosc că locul acesta e mai vechi. Urmărind la un moment dat un nobil din Suceag, bineînţeles, ca pretext să atace și mănăstirea, acesta din urmă fiind refugiat în mănăstire, îl iau prizonier, îl şi decapitează, pentru că nu puteau să-l execute altcumva, acesta fiind nobil. Aici a fost o alianţă între clujeni şi floreşteni, atunci Floreştiul se numa Feneşul Săsesc. Unul din combatanţii din Cluj era Martin, fraţii Martin şi Gheorghe, sași de origine, făuritorii statuii Sf. Gheorghe care se află la Praga; statuia din  Cluj, din faţa bisericii reformate de astăzi este o copie realizată în 1904.  Acest sculptor era unul din asediatorii acestui loc.

Un alt episod din istoria acestei mănăstiri se leagă de Matia Corvinul. La un moment dat, ca în mai toată Europa, şefi ai mănăstirilor erau numiţi laici care în documente apar sub numele de comendator sau guvernator, după cum s-a întâmplat şi la Mănăştur. În perimetrul acestei mănăstiri are loc o conspiraţie împotriva lui Matia Corvinul. Ei chiar îşi ridică nişte ziduri, dar Matei Corvin le distruge, ca urmare a faptului că numeroşi membri ai nobilimii şi chiar reprezentanţi ai mănăstirii au participat la un complot, prin care au vrut să-l pună ca rege al Ungariei pe voievodul Transilvaniei. Matia a venit şi a făcut o demonstraţie de forţă şi se pare că zidurile mănăstirii au fost dărâmate la cererea clujenilor.

În anul 1566, sorţii de izbândă dau câștig de cauză reformaţilor, ordinele călugăreşti sunt desfiinţate, averea lor trece în patrimoniul, să-i spunem, statului. Foarte interesant, o dată cu venirea familiei Báthory, mănăstirea este dată iezuiţilor. Aceştia vor înfiinţa în 1579 o şcoală cu rang înalt, pe care în 1581 o vor  muta în Cluj, fiind „strămoaşa” universităţii Babeş-Bolyai de astăzi. Deci, acel colegiu academic cu rang de universitate aici a fost pentru prima dată, sigur iezuiţii au mai avut o şcoală, la nr. 9, pe Calea Mănăştur de astăzi, unde astăzi funcţionează o bisericuţă greco-catolică.

Din 1970 încep nişte săpături arheologice în zonă, realizate de doi arheologi care au cam fost uitaţi – Peter Jambor şi Ştefan Matei, care descoperă o rotondă, o construcţie circulară, sub care se aflau rămăşiţele unei biserici cu trei nave. Deci, ştim că a existat o biserică romanică, pe urmă rotonda, ulterior s-a realizat o biserică a cărei construcţie începe în secolul al XIV-lea şi în 1508, după cum scrie pe una din plăcile de pe intrarea de astăzi. S-a realizat o noua biserică, de data aceasta în stil gotic, cu două turnuri. Ceea ce vedem noi astăzi este o copie aproape fidelă a bisericii de atunci, din secolul al XVI-lea. Biserica actuală este realizată în 1896. E anul în care în regatul maghiar, bineînţeles, şi în Cluj, s-au realizat o serie de construcţii, fiind anul mileniului – se sărbătoreau o mie de ani de la venirea maghiarilor în zona în care locuiesc şi astăzi. Construcţia noii biserici nu a durat mult, corul şi sacristia erau cele vechi din secolul XV.  Foarte interesant este că e o biserică realizată în stil neogotic, fără contraforturi, spre deosebire de Biserica Sf. Mihail.

Aici se va face un castel, în locul imobilelor mănăstirii. Biserica rămâne, deși nu a prea fost îngrijită, mai ales în secolele XVII-XVIII. Acel castel este dat de voievozi oamenilor lor de încredere. Până la urmă, şi imobilele mănăstirii şi clădirea bisericii, cea din 1508, care a fost în floare în secolele XVI-XVII, s-au degradat, la un moment dat vor fi folosite ca depozite de grâne şi chiar depozite de muniţii, în timpul stăpânirii austriece. De aici, în 1818, când s-au pus bazele actualului liceu Báthory, fost nr. 11, fost romano-catolic, pietre, bucăţi din aceste construcţii de aici, din biserică, au fost folosite în cadrul acelor construcţii pe care le avem astăzi în centru. La această dată, episcopul de Alba-Iulia a pus problema dărâmării, astfel că au rămas foarte puţine lucruri de atunci. O vor reconstrui în 1896.

Ce rămâne din vechea biserică? Să vedem pe măsură ce facem descrierea edificiului.

În faţa construcţiei avem statuia Mariei cu Pruncul – este originalul, avem portalul – nu e originalul, acela se află la lapidariul muzeului de istorie. De asemenea, avem două plachete – primele originale sunt scrise în limba latină, dar administratorii acestui edificiu religios au fost destul de inteligenţi să pună şi în limba germană, engleză, maghiară şi română traducerea din limba latină. Pe partea de sud, sus, avem un leu funerar: unii spun că acest leu ar fi fost din perioada romană, o statuie încastrată în zid, alţii, dimpotrivă, că făcea parte din cadrul primei biserici, cea de care am amintit, dinaintea rotondei. Se poate, dar leul era şi simbolul regalităţii maghiare, iar regii maghiari îşi puneau „amprenta” pe aceste construcţii.

Mai avem un lucru foarte important, un cadran, un ceas solar, de la mijlocul secolului al XV-lea, marcat în grafie gotică medievală, minusculă, având deasupra trecut numele abatelui Antonius, acesta fiind cel mai vechi ceas cunoscut din Transilvania. S-a mai găsit un fundament, stâlp, al vechii biserici, care reprezintă un tip cu barbă, înconjurat de animale fantastice, un fel de dragoni. Ce e important aici? Exista o şcoală de sculptură de stil romanic în Cluj, în secolul al XIII-lea.

Interiorul bisericii nu este atât de bogat ca al altor biserici catolice, dar are câteva piese de rezistenţă.

Sacristia. Portiţa de intrare este cea din secolul al XVI-lea, vedem şi ogiva în formă de cruce. Corul, baza corului este tot a vechii biserici. Pe pereţii bisericii sunt puse cele 14 opriri ale Domnului Iisus, via Dolorosa – drumul spre Golgota, foarte bine realizate, din bronz. Acestea au fost aşezate în 2008, înainte de re-sfinţirea acesteia din anul 2010 cu ocazia celebrării a 950 de ani de la construcția bisericii. (Biserica a fost resfințită în 1996 – în perioada interbelică locașul a fost folosit de cultul Greco-catolic, iar în perioada comunistă de cultul ortodox. Din 1990 până în 1994 biserica a găzduit cele două culte, iar din 1995 e romano-catolică). De asemenea, avem o orgă adusă de la biserica evanghelică din Daia, fiind construită de meşterul Samuel Maetz. În cadrul bisericii sunt încastrate pietre din vechile morminte, aşa este de exemplu piatra unui celebru preot iezuit Thaddaeus Maner, care a trăit în secolul al XVIII-lea şi a învăţat foarte bine limba română. În jurul bisericii vedem morminte datate din secolele XVIII-XIX, fiind vorba de înalţi prelaţi şi „sponsori” ai bisericii.

Este o biserică extrem de interesantă, modul în care este amenajat acest parc din jur şi panorama asupra Mănăşturului de astăzi creează o oază de linişte. Este un alt brand al Clujului care merită cu adevărat vizitat.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin