„Cert este că în vremuri de criză mulţi oameni de bună credinţă îşi pierd cumpătul, încât nu este de mirare că unii români au dat uitării toate frustrările şi neajunsurile „epocii de aur” a lui Ceauşescu, iar alţii s-au lăsat cuprinşi de dulcea nostalgie a tinereţii pierdute. Ceea ce m-a îngrozit însă este că tot mai mulţi tineri se lasă seduşi de cântecul de sirenă al utopiei comuniste şi de chipul de Christ rebel al lui Ernesto Che Guevara. De ce? Fiindcă noi, noi intelectualii, istoricii, profesorii lor, am lipsit de la întâlnirea cu cei care nu au trăit himera comunistă. Mai mult chiar, cei care au avut curajul şi dăruirea să se înhame la carul ruginit al condamnării crimelor vechiului regim sunt marginalizaţi, blamaţi şi au ajuns chiar să fie ameninţaţi cu darea afară!” ne atrăgea atenţia în decembrie 2010 domnul profesor Alexandru Diaconescu.
«Să încercăm să ne reamintim faptul că cei mai mulţi români îşi duceau traiul zilnic pe la cozi pentru a-şi procura raţia modestă de alimente. Raţia lunară pentru un adult din Cluj, prin grija “tătucului” Ceauşescu, era de 750 gr. de zahăr, 0,5 l ulei comestibil, 2 kg cartofi, 0,5 kg făină de grâu şi 1 kg macaroane. Pâinea era raţionalizată (pe cartelă) la 300 gr. pe zi; carnea era “normată” la câte 1 pui pe lună şi la câte 1/2 kg carne de vită (carnea de porc nu mai era raţionalizată dar, de obicei se găseau numai picoare, celebrii “adidaşi” şi, foarte rar, cap); produsele lactate nu erau raţionalizate, dar nu se găseau deloc.» – Victor Lungu
Nu trebuie să uităm nici că: „Regimul comunist din România a fost ilegitim şi criminal. Nu pentru că a dat industrie şi blocuri din beton să ajungă la toată lumea, să fie „independentă” şi „demnă” în faţa întregii lumi, ci, pentru că tot acest surogat de „drept la viaţă” s-a făcut prin săvârşirea unor infracţiuni imprescriptibile contra păcii şi omenirii (Art. 121 CP). Prin: propagandă pentru război civil (Art. 356 CP), genocid (Art. 357 CP), tratamente neomenoase (Art. 358 CP), distrugerea valorilor culturale (Art. 360 CP), precum și prin favorizarea şi tăinuirea tuturor faptelor de mai sus (Art. 361 CP) de către toți conducătorii instituţiilor statului român dintre anii 1944 şi 1989. Ai PCR, ai Securității Statului, ai Justiţiei şamd. Toţi aceştia pot fi aduşi în faţa legii şi pot răspunde penal – o dată, pentru că faptele săvârşite sunt imprescriptibile, a doua oară, deoarece crimele împotriva umanităţii erau prevăzute de codul penal în vigoare în chiar clipa comiterii lor (Codul Carol din 1936, Codul penal al RPR din 1948, Codul penal al RSR din 1968).”
Regimul comunist a însemnat şi
- „dezmembrarea, prin rapt şi şantaj, a României, stat independent şi suveran, prin răpirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, pregătită şi acceptată de comuniştii din România;
- jefuirea şi distrugerea avuţiei naţionale (de stat şi particulare) în interesul ocupantului (URSS) şi al colaboraţioniştilor comunişti
- destructurarea regimului politic democratic din România
- reprimarea şi întemniţarea oponenţilor politici, economici și religioși – regim de exterminare aplicat deţinuţilor politici, exterminarea grupurilor de partizani care se refugiaseră de teroarea comunistă și luptau pentru convingerile lor, în numele Țării, în munţi, persecutarea, desfiinţarea şi spolierea unor Biserici, arestarea unor preoţi şi reprimarea credincioşilor,
- colectivizarea forţată, manipularea, intimidarea, hărţuirea, schinjuirea, întemniţarea şi deportarea ţăranilor care au opus rezistenţă,
- distrugerea valorilor culturale şi sugrumarea libertăţii de opinie prin cenzură extremă, distrugerea patrimoniului istoric şi cultural, politica demografică criminală, regimul nejusticat de mizerie extremă impus populaţiei României. (https://sareinochi.com/2010/12/03/apologia-unui-regim-ilegitim-si-criminal/)
