„De carte nu scapi” – profeţia Festivalului Internaţional de Carte Transilvania

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

Marţi, 3 octombrie 2017, începe cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania. Evenimentul ce se desfăşoară în Piaţa Unirii între 3 şi 8 octombrie va debuta cu Marşul Lecturii. Pentru că organizatorii îşi doresc ca un număr cât mai mare dintre „Cititori” să fie prezenţi la ceea ce se doreşte a fi o sărbătoare a cărţii, am încercat să aflăm de la organizatorul festivalului, Vasile George Dâncu, motivele pentru care e necesară această propagandă în favoarea lecturii.

Observăm cu plăcere că Festivalul Internaţional de Carte Transilvania se bucură de sprijinul unui număr mare de voluntari tineri şi foarte tineri…

Vasile George Dâncu (foto: Dan Bodea / Transilvania Reporter)

Vasile George Dâncu: Da, ne ajută mult, sunt studenţi, sau foşti studenţi. La prezentarea primei acţiuni din cadrul FICT 2017, cea prin care am împărţit 3000 de pachete cu cărţi în tot oraşul, am pomenit şi de Soso, un voluntar care şi-a luat concediu ca să poată participa la festival. Îl vom răsplăti la finalul acţiunii cu premiul voluntarului. Vin alături de noi pentru că le place să participe la acest gen de evenimente. Au şi de lucru, să faci 3000 de pachete cu cărţi şi să le împarţi nu e puţin lucru, vor avea de lucru şi la amenajare în prima zi, dar urmează zile frumoase în care vor avea loc evenimentele, lansări şi se vor bucura. Vom încerca să-i ajutăm să primească autografe pe cărţile prezentate la eveniment şi să-şi procure cărţile care şi le doresc. Sunt tineri care citesc, care sunt pasionaţi de lectură. Aici se pot întâlni – live – cu diverşi autori pe care i-au citit.

Marşul lecturii. Care e scopul unui marş pentru carte, au apărut efecte ale acestui tip de acţiune?

Vasile George Dâncu: Da, scopul nostru e de a trezi o comunitate, o lume. Nu mai putem continua aşa, fără să stimulăm lectura, fără ca sistemul să nu investească în ceea ce înseamnă lectura. În condiţiile în care tot mai puţini tineri citesc carte, tot mai puţini români cumpără cărţi, vom ajunge o ţară de mancurţi, de oameni spălaţi pe creier care nu mai pot discerne binele de rău, nu mai pot să gândească să distingă valoarea de non-valoare. E imperios necesar acest marş al lecturii pentru a trezi lumea la realitate, pentru a instiga la cultura scrisă, pentru a le spune tututor că dacă nu citesc nu câştigă nimic, dar dacă citesc au şansa să câştige totul. Omul este condamnat la lectură pentru că are nevoie de poveste. Aşa cum corpul nostru are nevoie de hrană, aşa şi creierul nostru are nevoie de lectură, de universuri imaginare.

O sărbătoare a cărţii în centrul oraşului…

Vasile George Dâncu: Avem un pavilion expoziţional în centru oraşului, nu e uşor, sunt costuri mari, sacrificii… Am vrut să fim în calea trecătorilor, un eveniment monden şi social cu un alt specific. Cred că se potriveşte şi cu pietonalul mult-aşteptat din Piaţa Unirii, un spaţiu în rezonanţă cu acţiunile şi festivalul nostru.

Cum facem să aducem cartea şi în alte zone din oraş.

Vasile George Dâncu: Noi, cu aceste 3000 de cărţi pe care le împărţim şi în cartiere şi cu broşurile noastre, vrem să aducem oamenii din cartiere la evenimentele noastre. Un lucru inedit, majoritatea autorilor, a profesorilor cu care colaborăm stau în Mănăştur. De altfel noi îi invităm şi pe mănăştureni, prin pachetele cu cărţi pe care le vor găsi pe bănci sau prin cartier, la festivalul nostru.

Asistăm la o aruncare a responsabilităţii pentru faptul că evenimentele se organizează doar în centru – administraţia dă vina pe organizatorii de festivaluri pentru că solicită locaţiile centrale, festivalierii se plâng de lipsa spaţiilor adecvate în cartiere…

Vasile George Dâncu: Probabil în Mănăştur s-ar putea face evenimente la cinematograf. Cu siguranţă vom gândi acţiuni în viitor cu copilaşii şi elevii de acolo.

Punctele tari ale festivalului?

Vasile George Dâncu: Cel mai mare poet al lumii arabe, Adonis, vine la Cluj de la Paris. Acesta a fost pe lista scurtă a celor nominalizaţi la Premiul Nobel anul trecut. Cel mai mare scriitor, autor de romane poliţiste din Italia – Sandrone Dazieri, un fenomen actual, vine la Cluj. Din şcoala de poezie newyorkeză, Alice Notley – vine la festival. Un istoric maghiar care s-a ocupat de istoria şi cultura românilor din Ungaria, Maria Bereny va veni la festival. Irina Petrescu, Radu Ţuculescu sau Dan Crecan sunt printre vedetele noastre. Unul din cei ce vor fi premiaţi anul acesta, Radu Ţuculescu, aduce în atenţia cititorului prin romanele sale o ironie fină la adresa blocatarilor, a preşedintelui de bloc, a problemelor cu care se confruntă blocatarii – după cum ştim cei mai mulţi blocatari sunt în Mănăştur.
Ne-am făcut un obicei ca în cadrul festivalului să avem câte o acţiune legată de românii din afara hotarelor ţării. Am premiat autori din Basarabia, Ucraina, Serbia ş.a.. Anul acesta e dedicat românilor din Ungaria.

Ce urmează pentru cartea românească?

Vasile George Dâncu: Suntem într-o zonă, asemeni societăţii… Dacă se va promova va rezista. Probabil va pierde foarte mult. Editurile o duc tot mai rău, autorii – ce să mai vorbim, nu pot trăi din scris. Trăiesc probabil din prestigiul lor, dar nu strict din scris. Sunt multe de făcut pentru cartea românească. Nu doar sistemul, Bucureştiul, e vinovat, ci şi pe comunitatea în care trăim. Prin acţiunile noastre trebuie să invităm lumea la lectură. Avem un exemplu din Spania, unde în fiecare an de ziua lui Cervantes se citesc fragmente din „Don Quijote” în stradă – a devenit deja un fenomen social. Noi ca manageri culturali, editori, librari trebuie să ne gândim cum promovăm produsele, să lucrăm la imagine. Să folosim şi internetul, media să promovăm cartea, să ne completăm.

Ce-i aşteaptă pe cei care vor participa la festival?

Vasile George Dâncu: Încercăm să-i facem să se simtă bine, cititorului clujean, în lounge, Julius Meinl le pune la dispoziţie cafea, pot să răsfoiască un ziar de cultură, să parcurgă o carte. Vom pune cărţi pentru citit. Vor parcurge pavilionul expoziţional cu editurile prezente şi pot participa la evenimentele noastre. Vor întâlni o altă lume decât cea cu care se confruntă zi de zi, va fi o întâlnire cu un univers fascinant care este cartea.

Programul oficial al evenimentului poate fi consultat aici.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin