Clujul Interbelic 4 – Fiecare perioadă istorică are caracteristicile ei, oamenii, pe lângă ocupația cu care se îndeletniceau, aveau și distracțiile aferente. Interbelicul (1919 – 1940) a fost o perioadă cu multe schimbări în întreaga lume, din toate punctele de vedere. Clujul, Kolozsvar în perioada austro-ungară, face acum parte dintr-un nou stat, România. În episoadele anterioare am dezbătut educația interbelică, acum vom relata succint punctele de reper ale divertismentului clujean interbelic care avea și un rol educativ. Ne vom referi la Teatrul Național clujean, la Opera clujeană, la cinematografele clujene interbelice, dar și la viața sportivă clujeană.
Clujul n-a dus lipsă nici în trecut de-o viață teatrală, amintim aici că prima trupă permanentă de teatru datează din anul 1792, iar în 1803 începe construcția primei clădiri de teatru din Ungaria, clădire terminată în anul 1821 și care se afla pe locația de azi a Colegiului Academic, Auditorium Maximum (primul teatru își avea sediul pe actuala stradă Napoca nr 2, palatul Rhedey). În 1906 ”fabrica de teatru”, firma Fellner și Helmer termină construcția edificiului unde și azi își desfășoară activitatea Teatrul Național și Opera Română.
Consiliul Dirigent (organ executiv provizoriu) emite la 18 septembrie 1919 decizia de înființare a trei instituții artistice: Teatrul, Opera și Conservatorul. Zaharia Bârsan este numit director la Teatrul, Inaugurarea Teatrului Național a avut loc la 1 decembrie, de ziua Unirii cu două piese ale primului director: ”Poemul Unirii” și ”Se face ziuă”. Prestigiul și relațiile din capitală ale lui Zaharia Bârsan vor face ca pe scena naționalului clujean să vină actori cunoscuți în perioadă – I. Stănescu-Popa, Dem Mihăilescu-Brăila, Cornelia Potcoavă, Olimpia Bârsan ș.a.m.d. Ca regizor tehnic și-a început cariera Sică Alexandrescu. Au loc în perioada interbelică mii de spectacole, cu sute de premiere.
Exista și un public și-o presă receptivă într-un oraș relativ mic, cu o populație românească care a evoluat în perioadă de la 15 la 40 și ceva de mii. Teatrul depindea de disponibilitatea și capriciile publicului, dar și modela la rândul său, era o relație organică. Din relatările presei timpului, observăm o universalitate a dramaturgiei, cu-un public receptiv ce umplea sălile, creând entuziasme colective. În altă ordine de idei sesizăm gusturile noii burghezii pentru melodramă sau comedie spumoasă, nelipsind dramaturgia de inspirație istorică din repertoriu. Teatrul bulevardier nu are succes, în schimb prinde la publicul clujean interbelic cel modernist. Sunt unele spectacole care au succes de durată, un exemplu fiind ”Heidelbergul de altădată”, o comedie scrisă de Wilhelm Meyer-Förster, cu un mare impact la studenții Clujului. Premiera a fost un succes electrizant, studenții purtându-i pe actori pe străzile orașului. Subiectul piesei se identifică cu tinerețea debordantă a tinerilor Almei Mater interbelice.
Un alt director celebru al scenei clujene a fost Victor Papilian, care vine din funcția de director al Operei. El a condus teatrul clujean între anii 1936 – 1940, iar Zaharia Bârsan a condus teatrul între anii 1919-1927. Teatrul făcea parte din viața de zi cu zi a clujenilor și nu numai a românilor, ci și concitadinilor maghiari, care-și aveau propriul teatru, la fel de în vogă. Au fost și colaborări ale celor două instituții. Horia Stanca un frecvent spectator, dar și un foarte priceput cronicar de teatru, descrie foarte exact atmosfera din cadrul acestei îndrăgite instituții. Teatrul pentru acea perioadă interbelică a fost un fel de ritual colectiv, la care au participat atât actorii, cât și publicul. În cele 19 stagiuni (1919-1940) au loc 403 premiere, foarte multe dintre ele din dramaturgia universală.
Opera clujeană se deschide propriu-zis la 25 mai 1920, cu spectacolul Aida de Giuseppe Verdi. Ca instituție publică, Opera clujeană este prima din România Mare. Primul ei director a fost tenorul Constantin Pavel, angajat al Operei maghiare. Artiștii vin mai ales din fosta monarhie austro-ungară și din defunctul imperiu țarist. Spectacolul de operă n-are nicio tradiție, dar intelectualii români școliți în străinătate cunoșteau fenomenul artistic. Întemeietorii instituției, cei care inițiază proiectul în cadrul Consiliului Dirigent au fost Onisifor Ghibu și Tiberiu Brediceanu. Constantin Pavel, prin activitatea sa multiplă – organizator, pedagog, scenograf, interpret – a contribuit la crearea unui prestigiu artistic al instituției. Biografii săi ne relatează că a interpretat 50 de roluri și a montat 41 de opere. Din anul 1938 s-a stabilit la București.
Un alt personaj deosebit în istoria Operei clujene a fost Dimitrie Popovici Bayreuth care a condus instituția șapte ani. N-a fost o perioadă ușoară, Opera s-a confruntat cu o criză de personal, cât și-o nemulțumire a celui existent împotriva drasticului și intransigentului director. Un mare scandal a izbucnit odată cu demiterea tânărului star Traian Grozăvescu. Talentatul tenor fără studii universitare de specialitate, a fost promovat ca solist dintr-un simplu corist. Firea sa boemă, nonconformistă îi aduce demiterea, dar paradoxal pedeapsa i-a fost benefică deoarece nu peste mult timp a fost angajat ca solist la Opera din Viena.
Între timp se impun ca reale vedete interpretele Aca de Barbu, Mimi Nestorescu, Ana Rozsa, precum și compozitorul, dirijorul, solistul și directorul de scenă Nicolae Bretan.
Nu trebuie omis faptul că după ce Consiliul Dirigent și-a încheiat activitatea în aprilie 1920, guvernul României, invocând lipsa de fonduri, a încercat desființarea instituției clujene și comasarea acesteia cu Opera din București. Reacția clujenilor a fost promptă și vehementă, studenții au făcut proteste de stradă, profesorii și presa susținându-i, astfel că lucrurile s-au liniștit. De asemenea nu trebuie uitat medicul Victor Papilian, de care am amintit la Teatrul Național clujean, el fiind și director al Operei clujene între anii 1936 – 1940. În această perioadă s-au afirmat două mari artiste ale scenei clujene, Lya Hubic și Suzana Bosica.
Opera clujeană a performat în interbelic peste 3000 de spectacole, cu peste 100 de premiere. Şi nu e de mirare că dintre instituţiile nou create a fost cea mai îndrăgită. Clujenii acelor vremuri trăiau sentimentul de europeni civilizaţi, sub fascinaţia muzicii. Opera clujeană era frecventată cu aceeaşi pasiune de vârstnici şi de tineri, fiind şi locul întâlnirilor mondene.
Frecventarea acestor evenimente mondene, teatru, opera, cinematograf impuneau în epocă o ţinută elegantă.
Clujenii în perioada interbelică erau renumiţi pentru eleganţa lor (categoriile sociale avute). Cum era moda în Clujul interbelic? Începem cu sexul frumos, femeile, doamnele şi domnişoarele Clujului de atunci aveau ţinute funcţionale lejere, corsetele şi rochiile ample din antebelic au fost abandonate. Părul se purta tuns scurt, se purtau pălării uşoare cu boruri largi vara. Fustele, mai scurte, acopereau doar genunchii, pantofii aveau tocuri de 4-5 cm, iar mănuşile erau indispensabile pentru doamnele şi domnişoarele din acea epocă. Iarna, doamnele şi domnişoarele purtau cizme de cauciuc cu fermoar.
Tenul alb, buzele puternic nuanţate cu ruj, iar ţigareta era un accesoriu „necesar” pentru frumoasele acelor vremuri.
Bărbaţii, domnii perioadei interbelice, purtau costum format din sacou, vestă, pantalon, cămaşă, cravată şi neapărat pălărie. De asemenea purtau mănuşi din piele alături de-un baston cu cap din argint sau fildeş; gulerele cămăşilor erau la începutul interbelicului rotunde, apoi ascuţite. Pantofii bărbaţilor erau asortaţi cu jambiere, iarna galoşi.
La modă era pentru protipentada Clujului de atunci tenisul şi patinajul.
Nu trebuie omise nici restaurantele, cafenelele şi cârciumile Clujului interbelic care aduceau o culoare aparte oraşului nostru. Restaurantele de lux ale perioadei interbelice erau: America (P-ţa Unirii nr 24), Central (P-ţa Unirii nr 28, azi Melody), Gambrinus (P-ţa Unirii nr 25), Korona (Calea Victoriei nr 49 – azi e hotelul Victoria pe acea locaţie, B-dul 21 Decembrie), New York (strada Nicolae Iorga nr 1, azi strada Napoca, fostul Continental din perioada comunistă), Bufniţa (str. S. Micu nr 8), restaurantul cel mai în vogă în deceniul al IV-lea al secolului XX, unde poposea elita clujeană şi unde doctorul I. Haţieganu l-a invitat pe celebrul aviator american Charles Lindbergh. În această listă de locuri de divertisment culinar, bahic, nu puteam omite Restaurantul Gării clujene şi Maimuţa Plângătoare. Cafenelele celebre ale Clujului dintre cele două războaie mondiale erau: Azuga (str I. Maniu nr 5), Cristal Palace (str. I. Maniu nr 2), New York, str Napoca de azi nr 1, şi Regal, Calea Reg. Ferdinand nr 34 (Calea Regele Ferdinand cuprindea şi str. Horea de azi). În ceea ce priveşte cârciumile Clujului, ele erau numeroase, ghidurile locale de atunci l înşiră cu meticulozitate. Ele erau în general managerate ca afaceri de familie şi bineînţeles că proprietarii se străduiau să le dea o nunaţă aparte. Vezi restaurantul Ursus (p-ţa Unirii nr 19), Restaurantul Darvas (str Dacia) Dunărea în perioada comunistă.
Clujenii erau şi mari amatori de sport
Sigur, în perioada interbelică fotbalul devine treptat sportul „rege” prin popularitatea pe care acest joc a căpătat-o. Echipele fanion ale Clujului erau Victoria Cluj şi Universitatea Cluj. Prima a disputat trei finale ale Campionatului României (în 1921, 1922, 1928/29) devenind vicecampioana ţării tot de atâtea ori, pierzând de două orin în faţa celebrei echipe Chinezul Timişoara şi o dată în faţa echipei Venus Bucureşti. Universitatea Cluj, echipa studenţilor clujeni a disputat o finală în campionatul 1931/1932 în faţa Ripensiei Timişoara, pe care a pierdut-o în faţa marii echipe din oraşul de pe Bega. În diviziile inferioare evoluau atât echipele CFR-ului, cât şi echipa evreiască Haggibor.
Victoria Cluj, care a mai jucat şi sub denumirea de România Cluj, era iniţial echipa Mănăşturului sprijinită de Academia Comercială, apoi sprijinită de Armată. Sediul grupării era pe Calea General Foch nr 39 (actuala str 21 Decembrie), iar meciurile le juca pe Arena Astra, care era situată pe locul unde azi e Sala Sporturilor „Horia Demian”.
Universitatea Cluj îşi avea sediul în Palatul Universităţii din Cluj, iar meciurile de acasă le disputa pe Arena Sportivă a oraşului, actualul stadion Cluj Arena).
Haggiborul îşi avea baza sportivă pe strada Donath, la vest de actualul Institut de Chimie. CFR-ul îşi avea baza sportivă în locul în care-şi dispută şi azi meciurile de acasă, stadionul Constantin Rădulescu.
E bine să amintim cititorilor că terenurile de fotbal erau acoperite cu zgură, pe astfel de suprafeţe se juca fotbal atunci.
Un alt sport în vogă în anii 30, 40 ai secolului XX era popicele. Sunt prezente în Cluj o serie de popicării, prezentate şi-n ghidurile clujene interbelice.
În concluzia acestui succint rezumat al divertismentului în Clujul interbelic, putem conchide că oraşul nostru prezenta o paletă largă a divertismentului, caracteristică marilor oraşe, şi care nu prea avea „aer de provincialism”.
Teatrul Naţional, Piaţa Ştefan cel Mare.
Director: prof. dr. Victor Papilian. Administrator: Ioan Pop.
Artişti: Neamţu Otonel, Nae Dumitru, N. Voicu, Ţ. Tălvan, Iosif Vanciu, N. Sireteanu, Virgil Potoroacă, D. Constantinescu, T. Laptes, M. Mateescu, Al. Rădulescu, L. Divarius, M. Balaban, Cristea Cristea, Morozan Dumitru, Alexandru Economu, L. Aurelian, N. Bulandra, P. Dragomir. C. Russei, Virginia Cronwald, Nunuţa Hodoş, Viorica Dimitriu, Violeta Boitoş, Viorica Juga, Virginia Drăgoi, Adelina Vulcu, Daia Nicoară, V. Perieteanu, Maria Munteanu, Silly Munteanu, Lili Bulandra, Moruzan Eugenia, M. Tălvan.
Director de scenă: Ştefan Brăborescu, primregisor: V. Rădulescu, regisor: E. Josan.
OPERA ROMÂNĂ, Piaţa Ştefan cel Mare.
Director: dr. Mihail Nasta
Personalul de studi muzicale: Dir. art. prim-dirijor: Prof. Jean Bobescu. Dirijor maestru de cor: Hermann Klee.
Dirijori: dr. Max Săveanu, Gheorghe Pavel, Eugen Lazar, Anton Ronai.
Director de scenă: Nicolae Bretan.
Corepetitor şi dirijor: Leontin Anca.
Pictor decorator: Walter Widmann.
Corepetitor: Mircea Popa. Regisor; Ionică Mihai. Ajutor-sufleur: Al. Babac.
Solişti: Octavian Arbore-Calmuschi, Iuliu Andreescu, Septirniu Chirvai, Bibi H. Demetrescu, Nicolae Diducencu, Alexandru Larotzky, Cristache Moarcăs, Traian Nicolau, Marius Nicolescu, Leonida PoPovici, dr. Ionel Pulca, Ion Rânzescu, Nicolae Robescu, Gogu Simionescu, Vladimir Simion, Nicolae Soculschi, dr. Tomel Spătaru, Constantin Ujeicu, Gheorghe Znamirowsky.
Soliste: Margareta Albişi, Maria Cojocariu, Fenia Dobranscaia, Any Ducu, Lya Hubic, Florica Istrate, Maria Mihai, Mimi Nestorescu dr. Stănilă, Elena Periş-Capellaro, Filomela Piteiu-Georgescu, Lya Pop dr. Popoviciu, Ecaterina Soloviev, Silvia Tiron, Ana RozsaVasiliu.
Balet: Magda Almăşan. A. Balaban, A. Cionca., G. Crăciun, Margareta Dali, Eva Dunky. V. Lupea, Sari Klein, Clara Osvath, Elena Pivarcs, A. Pivarcs, Viola Rimoczi, Etel Russu, I. Sarca, E. Sârbuţ, Irina Sorompo, I. Suller, Nuşi Szasz, Olga Vass.
Teatrul Maghiar, Grădina Bărnuţului 3
Preşedinte-director: baron Kemeny Ioan.
Director-artistic: dr. Kadar Emeric.
Directori de scenă: Grof Ladislau, Szabados Arpad.
Artişti: Bartha Maria, Bâzsa Eva, Beness Elena, Bereczky Magda, Czopan Flori, Erenyi Elisabeta, Faluvegi Gizela, Feledi Eva, Fenyes Alice, Faludi Marta,, Gellert Viorica, Kovacs Katalina, Kremer Manci, Maria Eva, Miklossy Margareta, Paal Magda, Rajnai Elli, Rado Eva, Sandor Stefi, Tihnyi Magda, Bodo Gyorgy, Csengeri Aladar, Csengeri Lajos, Csolka Iosif, Dancso Gheorghe, Deesy Eugen, Fullop Alexandru, Jenei Ioan, Kallos Iosif, Kovacs Ghorghe, Kozma Iuliu, Kudelasz Carol, Lantos Bela, Meszaros Bela, Nagy Ştefan, Perenyi Ioan, Rajnai Alexandru, Orvossy Geza.
Directorul şcolei de artişti: Hetenyi Elemer.
Dirigiori: Schreiber Alajos, Stefanidesz Iosif.
Teatrul Maghiar este condus de Uniunea pentru Protejarea Teatrului.
Preşedinte: dr. Jelen Iuliu.
Vicepreşedinţi: Dna baron Bornemissza Elemer, dr. Ovary Elemer.
Director executiv: dr. Grois Ladislau.
