Pasiunea profesorului Vladimir-Alexandru Bogosavlievici trece granița, presa din Ungaria aducându-l în prim plan cu un interviu despre istoria Clujului. Interviul în limba maghiară poate fi parcurs pe site-ul mandiner.hu sau dând click aici, iar mai jos, traducerea acestuia:
„Problema e că intelectualii români și maghiari trăiesc în spații paralele, își zâmbesc unul celăluialt, dar abia există o trecere între cele două grupuri” – spune un profesor de istorie român, care își adoră orașul. Vladimir-Alexandru Bogosavlievici ne povestește: „Puțini dintre intelectualii români cunosc limba maghiară, deși o vorbeau cu toții pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Asta nici azi n-ar fi un lucru rău”. L-am întrebat despre poveștile Clujului și despre colaborarea româno-maghiară.
Interviul lui Sólyom István (Cluj)
Vladimir-Alexandru Bogosavlievici predă istoria în limba română la Colegiul Național ”George Barițiu”, cel mai renumit din Cluj. Având rădăcini bănățene, cu tată germano-sârb și cu mamă româncă, întruchipează tot ceea ce înseamnă Clujul, ne spune. Consideră că este o vocație să le arate elevilor săi trecutul orașului în care s-a născut, moștenirea construită, scenele din viața celor ce au locuit aici. Acesta e motivul pentru care ne-am așezat cu el la o vorbă: să aflăm cum gândește un intelectual român în legătură cu Transilvania multietnică, cu trecutul și prezentul capitalei sale.
Elevii dau năvală
Orele de istorie sunt departe de a fi suficiente, din cauza asta, Bogosavlievici organizează cercuri de istorie locală, combinate cu tururi ale orașului, la care elevii se îmbulzesc. Pasiunea sa pentru istorie și pentru Cluj o aud și în telefon, când ne înțelegem în legătură cu locul interviului. În timp ce eu îi propun diferite cafenele, el îmi enumeră numele foștilor proprietari ale clădirilor în care se află acestea.
Clujul are o istorie bogată și minunată – ne spune, e de părere că nici copiii și nici măcar adulții nu sunt conștienți de moștenirea pe care au primit-o. Ăsta e motivul pentru care a început să organizeze tururile de cunoaștere a orașului, iar pe lângă cărțile de istorie locală a publicat și o broșură istorico-turistică, în care prezintă principalele obiective ale orașului, piețele și străzile semnificative ale lui, parcurile. În orele lui de transmitere ale informațiilor pune un accent deosebit pe multiculturalism, caracterul multietnic și diversitatea religioasă a Clujului, acestea fiind specificul orașului.
„Multora le place să evidențieze conflictele dintre români și maghiari, deși au existat și există încă multe exemple de cooperare. Fără aceasta, Transilvania multietnică de azi n-ar exista. Maghiarii, secuii și românii trăiesc de multă vreme împreună la Cluj. Pe lângă ei și-au găsit o casă în oraș și sașii, slovacii, polonezii și italienii, care, adaptându-se mediului lingvistic, s-au maghiarizat. Cel mai cunoscut constructor de clopote – ne exemplifică –, János Andrásovszky, este descendentul unor unitarieni polonezi refugiați în Cluj prin 1660.
Dând dezaprobator din cap observă, că mulți dintre cei născuți la Cluj au cunoștințe incomplete despre istoria locală, în timp ce, lucru interesant, mulți dintre cei ce nu s-au născut aici manifestă un interes deosebit pentru trecutul orașului. „Istoricul Elek Jakab, academician și celebru cercetător clujean, nu s-a născut la Cluj. Lucrarea lui (Istoria Clujului – n.t.) o traduce istoricul Attila Varga, care s-a născut la Reșița, dar trăiește la Cluj.
Să înveți de la celălalt
Nu vorbește bine limba maghiară – se scuză, deși cunoaște toate denumirile maghiare mai importante și le pronunță aproape perfect. „Am crescut pe străzile coloniei Lupșa, în compania maghiarilor, evreilor și germanilor, am învățat multe unii de la ceilalți, pe-atunci stăpâneam mai bine limba. Pot cere o pâine, un pahar cu apă, ceea ce e apreciat. Puțini dintre intelectualii români cunosc limba maghiară, deși o vorbeau cu toții pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Asta nici azi n-ar fi un lucru rău” – spune.
Discutăm prelung despre înființarea Clujului, începând cu Napoca romană, trecând prin descălecarea maghiarilor și primirea titlului de oraș liber regal, până în zilele noastre. Autorul acestor rânduri este interesat de multă vreme de trecutul orașului-comoară, dar chiar și așa, profesorul de istorie a putut să-l surprindă cu date noi. Dacă toate aceste informații și cunoștințe le transmite, în modul său sintetizant specific, elevilor de limbă română, va putea porni unele procese, care vor aduce multe fructe. Vine vorba și despre Cluj-Mănăștur, pe vremuri situat lângă Cluj, azi cartierul Mănăștur. Mă întreabă: cunosc basorelieful de leu de pe zidul de sud-est al bisericii Calvaria, despre care unii spun că și-ar avea originea din Napoca? Aprob din cap. „Leul apare pe sceptrul casei arpadiene, care au lăsat urme importante pe această clădire” – explică Bogosavlievici.
Vorbind despre coabitarea româno-maghiară, ne atenționează, să nu cumva să credem, că unui iobag ungur i-a mers mai bine, decât unuia român. Multă vreme apartenența religioasă și statutul social au fost factorii dominanți, este o greșeală să privim prin spectrul naționalismelor de secol XIX perioadele anterioare. Un exemplu excelent în acest sens este răscoala de la 1437 sau cea de la Bobâlna, la care au luat parte împreună țăranii maghiari și români, împreună cu nobilimea mică, împotriva creșterii impozitelor.
Dă din mână dezaprobator, când vine vorba de stema nouă a Clujului. „Și Carol Robert și Sigismund de Luxemburg ar merita ca o stradă să le poartă numele, deoarece au făcut multe pentru oraș. Primul l-a ridicat la rangul de civitas, i-a dat privilegii fiscale, de autoguvernare și comerciale, iar cel din urmă l-a declarat oraș liber regal, i-a confirmat sigiliul, iar orașul a început să folosească acest sigiliu al unei cetăți cu trei turnuri și ca stemă. Cracovia și Praga au steme asemănătoare. La asta ar trebui să ne întoarcem” – spune.
Stema de azi a Clujului a fost desenată de către o elevă de liceu în cadrul unui concurs din 1994. Stema cu lupul dacic, figura Minervei și memorialul Memorandiștilor nu respectă regulile heraldicii și nici n-a fost aprobată de către comitetul regional de heraldică, drept pentru care mulți o consideră ilegală și neprofesionistă.
Din maghiară în română, din română în maghiară
Bogosavlievici consideră, că ar trebui traduse mult mai multe opere literare și istorice din maghiară în limba română – și invers –, pentru ca cele două popoare să se cunoască mai bine, să învețe unii despre alții și unii de la alții, pentru că din lipsa de informații apar neînțelegerile.
„Dacă nu citești, poți fi manipulat ușor, iar istoria a devenit victima politicii în nenumărate cazuri. Pe lângă asta, problema e că intelectualii români și maghiari trăiesc în spații paralele, își zâmbesc unul celăluialt, dar abia există o trecere între cele două grupuri. Există câteva inițiative, cum ar fi Corbii Albi editat de Csaba Szabó, dintre prietenii mei ar fi József Lukács și Attila Varga, care traduc mult, dar ar fi nevoie de mai multe proiecte similare.”
Potrivit profesorului de istorie, mulți români sunt sincer curioși de istoria maghiarilor – și de ce să nu fie manipulați în sensul pozitiv al cuvântului? Istoria este dată, interpretarea diferă. Există profesioniști obiectivi și între istoricii români și între cei maghiar, ar trebui scoasă în evidență obiectivitatea. Întotdeauna în istorie colaborarea a dus la rezultate bune. Dacă n-ar fi existat colaborare la Cluj și în împrejurimi, azi n-am putea vorbi despre un oraș-comoară – spune el.
Francisc Dávid, întemeietorul și episcopul Bisericii Unitariene din Transilvania, a fost de origine germană, la fel și Gáspár Heltai, celebrul tipograf. Înarmați cu o cultură și cu o educație sănătoasă, multe decenii de îndoctrinare pot fi depășite, pot fi lăsate în urmă reflexele înrădăcinate în prejudiciile istorice, care afectează în continuare relația dintre români și maghiari.
„În 1848-49, de exemplu, au avut loc evenimente nefericite de ambele părți, care ar trebui examinate cu mentalitatea acelei epoci. Toate împreună, la Cluj nu există și nu au existat probleme de coabitare, colaborarea are o istorie lungă”, explică el.
În legătură cu nașterea statului național român, el consideră că aceasta a fost precedată de politica maghiară eronată în legătură cu naționalitățile de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a îndepărtat ungurii de celelalte naționalități, a răcit relațiile dintre ei. „Nordul Ungariei, Transcarpatia, regiunile sudice, Transilvania sunt pierdute pentru Ungaria. Obișnuiesc să spun unor prieteni, să se pună în locul ungurilor: nu e o amintire plăcută. Transilvania a adus României un surplus economic și cultural, iar unirea cu Regatul a dus la creșterea populației. În Transilvania exista o altă mentalitate, alte caracteristici, față de Bucovina sau în partea de sud cu moșteniri bizantine. După o sută de ani putem spune, că acestea s-au influențat reciproc și au influențat societatea.”
Gustul istoriei locale
La facultate nu s-au ocupat prea mult de istoria Clujului – spune Bogosavlievici, când îl întreb ce l-a motivat. „Pe strada Măcelarilor (Lalelelor n.t.) există o clădire, care e legată de numele celebrului constructor de origine italiană, János Spáda. Treceam zilnic pe lângă ea și întrebam tot timpul a cui e, dar n-am primit răspuns. Apoi am dat de o carte de-a academicianului Ștefan Pascu, care purta particularitățile epocii ceaușiste, dar trebuia să știi să citești printre rânduri. Am prins gustul istoriei locale, tot umblând pe străzi mă loveam de realitate, a început să mă intereseze istoria clădirilor. Un patriot local trebuie să-și iubescă locul în care trăiește, trebuie să-și respecte concetățenii, indiferent de naționalitate și convingeri religioase, pe lângă asta, să nu confundăm patriotismul cu naționalismul” – formulează profesorul de istorie.
Și continuă: elemente extremiste și masele influențate de acestea sunt prezente la un anumit nivel, atât în societatea românescă, cât și în cea maghiară, dar nu trebuie să fie un punct de pornire. „Să ne gândim doar la cât am preluat din gastronomia maghiară, de exemplu. În 2019 am câștigat cu elevii un concurs de conservare a patrimoniului la Strasbourg, prezentând zidurile vechi ale orașului Cluj. Încă o școală din Transilvania, din Miercurea Ciuc, a ajuns la rezultate asemănătoare. Copiii români s-au înțeles cel mai bine cu elevii maghiari, bulgari și cehi, erau curioși unul de celălalt, au fost interesați unii de ceilalți. Este important să poți comunica în cât mai multe limbi, niciodată n-a fost un dezavantaj.”
Vladimir-Alexandru Bogosavlievici își duce elevii la toate bisericile din Cluj, au vizitat până și muzeul hoștezenilor din turnul bisericii parohiale a Orașului de Jos (Biserica cu două turnuri – n.t.). „Habar n-aveau de hoștezeni, despre cultura populației formată la periferiile orașului, care de-a lungul secolelor s-a ocupat cu agricultură și creșterea animalelor. Denumirea vine din echivalentul german al orașelor de grădini, Hofstadt; există presupuneri, care spun că ar fi descendenții haiducilor lui Ștefan Bocskai, cowboy-ii pustei maghiare” – adaugă zâmbind.
Bogosavlievici consideră educația civică, istoria locului de reședință ca fiind importante, fără de care orașul nu poate fi respectat. Acesta e motivul pentru care-și ține orele de transmitere ale informațiilor: conform informațiilor lui, este singurul, care se ocupă cu așa ceva. „Poți descoperi câte o noutate în orice clipă, iar dacă există cerere, e bine să o dai mai departe. Se vede, dacă-ți place ceea ce faci, dar și dacă nu-ți place” – rezumă.
Un singur oraș, mai multe limbi
Nicicum nu-i încape în minte lui Bogoslavievici, care e motivul pentru care există zilele orașului românești și ungurești. Zilele Culturale Maghiare ale Clujului se întâmplă în jurul a două date importante, 19 august, ziua ridicării la rangul de civitas, respectiv ziua Sfântului Ștefan, pe când festivitățile organizate de primărie au fost ținute în mai, iar acum în luna septembrie. „Avem două Clujuri? Nu e normal. Particip la ZCMC, îi cunosc toate aspectele istorice: zilele orașului ar trebui să fie sărbătorite pe 19 august, asta e data cu implicații istorice importante. Ce s-a întâmplat în mai, în septembrie?”
Lipsa semnelor turistice multilingve din Cluj este o problemă nerezolvată de zeci de ani, iar administrația orașului a avut de multă vreme rezerve cu privire la inscripțiile în limba maghiară. Cazul denumirilor în limba maghiară a fost soluționat definitiv în instanță, dar în continuare nu găsești în oraș inscripții turistice în limba maghiară.
Potrivit profesorului român de istorie, nimeni nu ar fi jignit cu inscripțiile multilingve, au existat și între cele două războaie mondiale. „Regele Matia râde de noi în cazul inscripțiilor. În școala mea eu am pus o tăbliță turistică – detalii de zid de secol XIII-XV – posibil ilegal. Am atras atenția și personalului unui hotel, că ar trebui indicat pe clădire existența zidului de est a cetății, degeaba se așteaptă acest lucru de la patrimoniu. Orașul e vizitat de mulți turiști, avem ziduri ale orașului, clădiri vechi, ne-au rămas câteva turnuri, dar niciunul nu are inscripții” – spune dezaprobator la adresa oficialităților, care ar putea face mult mai multe pentru păstrarea moștenirii construite, după părerea lui.
Cât de grea e azi predarea istoriei? – întreb la urmă
Progresul tehnologic – îmi răspunde – e leac pentru multe lucruri, dar e, de asemenea, izvorul multor informații false, pe lângă asta îi transformă în roboți pe oameni. Istoria încurajează căutarea adevărului, pe când informațiile de pe internet sunt pline de adevăruri parțiale, care oferă un adevăr iluzoriu. „Prin urmare, istoria merită privită într-un mod echilibrat, dintr-o anumită perspectivă. Să nu credem că suntem atoateștiutori, pentru că putem fi surprinși în orice clipă. Pe de altă parte, trebuie să știm să purtăm un dialog și cu cei ale căror concepție și idei despre lume diferă de ale noastre. Nu ne putem identifica cu ei, dar trebuie să știm de ce reprezintă un punct de vedere diferit. Procesul cunoașterii nu poate fi economisit.”
