Cândva, undeva… într-o carte
Argument 1. ”Eu sunt în Cluj numai în compania unor copii de profesori universitari” – copil de clasa a 6-a în vacanță la bunici
Argument 2. ”Einstein a furat teoria relativității de la Eminescu, iar nemţii sunt daci etc. ” – fost primar al oraşului în multe legislaturi
În anii 90 lucram la un ziar, pe care împreună cu alți tineri ” frumoşi şi liberi” de atunci speram să îl facem foarte bun şi foarte citit. Unii spun că era cea mai frumoasă şi romantică perioadă a presei. De exemplu, mai toţi reporterii (care erau studenţi ce puteau fi plătiţi prost şi făra carte de muncă) aveau opinii politice contrare cu cele ale acţionarilor. Redactorul-șef te lăsa să te cerţi cu el şi în loc să te dea afară te ducea la bere să te liniştească, că era păcat să piardă un om bun. Încă oamenii buni contau. Timpul mai avea răbdare cu oamenii, cum ar zice un scriitor. Deoarece nu creştea tirajul cu cât am fi vrut, s-a comandat un studiu pentru a vedea de ce citeşte, ce citeşte, cât citeşte, ce ar vrea să citească clujeanul. Studiul a fost făcut de specialişti de la Facultatea de Sociologie, pe eşantion reprezentativ, de către universitarii (mult mai tineri atunci) care îi învaţă pe studenti (şi azi) cum se fac sondajele de opinie.
Clujeanul (ca unitate demografică medie), dintre toate marile oraşe ale ţării, citea cele mai puţine cărți. Citea de 4-5 ori mai puţină presă locală. Sufeream, fiindcă ziceam că nu e bună presa noastră, dar… clujeanul citea şi de două ori mai puțină presă centrală. Pe atunci, clujeanul citea cel mai mult anunţurile publicitare şi cel mai şi cel mai mult, citea anunţurile mortuare. Sondaj ştiinţific. Deloc nu am înţeles de ce. Clar era, că nu prea citește clujeanul. Oare cum stau lucrurile azi? Că, uite, la Tiff şi Untold merge multă lume. Ce-i drept, la filmul cu manele a fost cea mai mare aglomeraţie. Iar cârcotaşii spun că în acest oraş universitar, candidat la capitala culturală prin măsuri neprotective, s-a reușit a se scoate chioşcurile de ziare şi cărţi, să se reducă librăriile şi să nu se facă terenuri de sport. Cum, terenurile de sport au legatură cu cât citeşte clujeanul? Mare legătură!
Care ar fi explicația? Unii ziceau că dintre marile orașe a fost ultimul urbanizat, iar grupurile de oameni dezrădăcinaţi de la ţară nu s-au adaptat. Alții nuanţează dimpotrivă. Spun că au citit cel mai mult în localităţile lor de baştină și de când au ajuns în Cluj nu mai au timp de citit. Adică ei au venit cu cărţile citite, orașul mai mult îi secătuiește spiritual, nu i-a îmbogătit cu nimic.
Există și studii și opinii ale unor personalităţi culturale despre caracteristicile regionale sau zonale ale populației. (Toți au /avem trăsături pozitive și negative, desigur) De exemplu, Adrian Marino susținea că tipic clujeanului este INFATUAREA. Prea mulți sunt importanți că sunt în centrul universitar, orașul lui Blaga, dar au uitat de când au citit vreo carte sau măcar un articol de ziar. O fi adevărat? Vă puteți documenta și din alte surse. Cândva.
În plus, ce amprente lasă această aglomerație, imagine stradală și poluare teribilă de gaze și fonică asupra mentalului și caracterului, fiindcă asupra corpului fizic nu mai are sens să discutăm?
Este normal că dorim să ne iubim orașul și să fim mândri de el. Visăm să ne întâlnim într-un Cluj mai curat, mai frumos, mai prietenos, cu oameni mai puțin stresați, mai sănătoşi și care citesc mai mult.
Este un interes comun. Totuși, cât timp de citit ar avea acești mii și mii de oameni care își petrec anotimpurile blocați în trafic, cu mii și mii de ore furate din viată, hăituiţi că nu au unde parca, siliți să se claxoneze, să se înjure, să întârzie la serviciu și să își vadă copiii și soțiile/soții târziu, târziu, și atunci obosiți și epuizați? Cât timp pentru citit. Pentru oameni frumoși….
Am avut emoții să scriu aceste rânduri, deși Aristotel (nu am telefon cu cultură generală să verific și îmi cer scuze dacă greșesc) spunea că ”mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul”. Ca să îndrepți un lucru trebuie, în primul rând, să recunoști că nu este bun sau este strâmb. Doi dragi prieteni, excelenți jurnaliști, din acea tinerețe mi‑au transmis că ”dintr-un sondaj făcut la distanţă de 10 ani, din aceeași sursă a rezultat același lucru. Atunci nu era public, acum e și mai relevant de ce: audiența filmelor străine este cea mai mică la Cluj, dintre marile orașe. Cauza – trebuie citit”.
Al doilea, un get-beget care sigur iubește urbea, spune: ”ăsta e orășelul nostru drag (nu o spun ironic), că ne place, că nu. În vremea când „Monitorul de Iași” vindea 60.000 de exemplare zilnic, la noi în Cluj toată presa (locală plus centrală) vindea 20.000. De ce? Pentru că orașul ăsta e plin de snobi și de intelectuali închipuiți. Când vom deveni conștienți de chestia asta? ”
Eu nu mi-am văzut de un amar de ani acești prieteni și nici nu ştiu când îi voi vedea, dar mă simt mai puternic când știu că există atâţia oameni buni care gândesc şi care speră asemănător. Şi care au citit atât de mult. Cândva.
Încă lui Socrate îi sunt atribuite cuvinte dure, în care critica tineretul. Problema e veche, da…, dar, pacă în nici o generaţie nu s-a citit atât de puţin. Pe lângă meteahna istorică de a critica generaţia de azi, mai există şi un snobism juvenil (neimputabil adolescenților). Cândva, unii, de snobi, nu ascultau muzică disco (nici nu ştiau să danseze), doar Beatels şi rock adevărat. Nici Cenaclul Flacăra nu ascultau, ci doar muzica de la Europa liberă noaptea… Citeau Kafka, Hegel, Joyce, spun sincer, doar din snobism. Nici nu înțelegeau (sincer). Snobismul juvenil se manifestă acum şi altfel.
Ar fi interesant să studiem amprenta lăsată de Tiff într-o sală de cinema (oriunde doriţi), la un film bun (în cea mai largă accepţiune posibilă a termenului), în timpul oricărui anotimp după Tiff (altfel minunat festival). Untold şi Noroi castel ne aduc aminte de vocea baritonală a lui Iosif Sava – ”doar tobele, doar tobele se aud în muzica lor” … Oare cine poate să asocieze o declaraţie de iubire sau să viseze, ori să se relaxeze pe o muzică de tobe. Nici măcar acelea naturale, ci doar electronice. Cine poate fredona o tobă?
Dar, nişte oameni care nu mai citesc, numai romantici nu sunt sau nici relaxați sunt mult, mult, mai uşor de manipulat. Şi ne putem trezi în fotoliul de primar cu oameni care cred ce spune personajul din Argumentul 2, căruia nu îi mai spunem numele din pudoare şi căruia îi dorim sănătate. Nu este o rețetă românească! Atât de importanți aleşi contemporani credem că își au explicaţia în lipsa de lectură (a alegătorilor), de la cele mai importante state până la conducerea asociaţiilor de locatari din România.
Ce ne mai așteaptă, care va fi efectul și ce trebuie făcut? Răspunsul este într-o carte. Undeva.
