Casa Wolphard-Kakas

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin

Casa Wolphard-Kakas, aflată pe latura estică a Pieţei Unirii, la numărul 31, în intersecţia acesteia cu bulevardul Eroilor, a fost construită în trei etape, începând din 1534, până în 1600. În construc-ţia clădirii predomină stilul renascentist. Ea reprezintă un prototip pentru arhitectura epocii. Prima etapă a construcţiei poartă amprenta stilului gotic, a doua etapă pe cea a Renaşterii nord-italiene, iar cea de-a treia înclină spre baroc.

Casa Wolphard-Kakas și Obeliscul „Carolina”, la finele secolului al XIX-lea

În interiorul unei firide aflate la etajul întâi, încadrate de console, este desenat un cadran solar datând din secolul al XVI-lea, cadran unic în Transilvania, închipuind un semicerc, menit a indica orele. În mijlocul semicercului, fixată pe un pilon, o tijă metalică măsoară scurgerea timpului cu periplul umbrei sale, în funcţie poziţia soarelui pe cer.

Cadranul solar de pe faţada Casei Wolphard-Kakas

Construcţia casei a început la comanda lui Adrianus Wolphard, întâi paroh, iar apoi vicar episcopal şi consilier la Curtea Regală din Budapesta. Mare admirator al Renaşterii italiene, Adrianus a introdus motive specifice acesteia în clădirea construită. A murit însă înainte de finalizarea lucrării.

Construcţia casei a fost continuată de fratele său, Stephanus Wolphard, jude-primar al oraşului Cluj, matematician şi astrolog de renume. Stephanus Wolphard a construit primul etaj al casei, partea din spate a curţii şi, foarte probabil, chiar şi cadranul solar.

Clădirea a fost definitivată abia după moartea lui Stephanus Wolphard, când soţia lui s-a recăsătorit cu Stephanus Kakas, mem-bru al unei familii din Ungaria refugiate în Transilvania. Astfel, ea a căpătat numele Wolphard-Kakas. Amintirea lui Stephanus Kakas este păstrată pe unul din cele două ancadramente renascentiste ale ferestrelor aflate pe una din faţadele interioare, care dau spre curte, provenite din clădirea iniţială. Sub cornişa ancadramentului, protejat de un „acoperiş” încheiat în unghi ascuţit, sunt vizibile inițialele „S” şi „K”, aparţinând numelui său. Celălalt ancadrament renascentist poartă pe frontispiciul său închis deasupra ferestrei într-un unghi mai larg, un blazon nobiliar.

Ancadramente renascentiste cu iniţialele S K (stânga) şi blazon nobiliar (dreapta)

Casa Wolphard-Kakas (stânga), faţada de pe Bulevardul Eroilor, în 1915

La etaj, casa avea un salon pe al cărui tavan era amenajat un zodiac astronomic. Din clădirea finalizată la 1600, a mai rămas neatinsă doar o parte din faţada parterului dinspre curte. Clădirea a fost parţial demolată în 1894.

Casa Wolphard-Kakas (stânga), cu un etaj, fațada dinspre piață

Monumentul „Paznicul Carpaților”, lângă casa Wolphard-Kakas, faţada de pe Bulevardul Eroilor, în 1915

Demonstrație electorală în fața casei Wolphard-Kakas, în 1946

Casa Wolphard-Kakas, cu aspectul actual (stânga), în 1963

Pe faţada sudică a casei Wolphard-Kakas, situată pe Bulevardul Eroilor, o placă comemorativă, aşezată între ferestrele balconului de la etajul întâi, menţionează trecerea lui Józef Bem prin acest loc.

Faţada sudică a casei Wolphard-Kakas la 1900, cu placa comemorativă

De naţionalitate poloneză, generalul Bem este o personalitate militară controversată a secolului al XIX. În timp ce istoriografia polonă şi maghiară îl consideră erou, cea românească îl învinuieşte de uciderea a peste 40.000 de români din cele peste 300 de sate ardelene, în calitate de comandant al trupelor „revoluţionare” maghiare din Transilvania, cu ocazia revoluţiei de la 1848. Foarte succint, istoria lui Bem este următoarea: în primăvara anului 1848, devine conducătorul mişcării antihabsburgice de la Viena, încălcându-şi jurământul de credinţă faţă de imperiul habsburgic. După înfrângerea ei, s-a refugiat în Ungaria, unde Lajos Kossuth l-a numit general încredinţându-i o oaste de 10.000 de oameni, alcătuită din grăniceri secui, cu care a luptat împotriva trupelor austriece şi a armatei revoluţionare a românilor ardeleni; după înfrângerea revoluţionarilor maghiar, Józef Bem s-a refugiat în Imperiul Otoman, unde s-a convertit la islamism, devenind, în scurtă vreme, înalt demnitar turc, sub numele de Amurat Paşa.

Placa comemorativă, de la etajul întâi

Astăzi, o parte dintre elemente de decor ale casei se află în Lapidarul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

 

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin