Bravele peripeții ale lui Svejk, în concert pe scena Teatrului Național Cluj

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin

„Svejk în concert” – piesa montată de Ada Milea pe scena Teatrului Național Cluj, după celebrele „Peripeții ale bravului soldat Svejk” de Jaroslav Hasek – reprezintă un spectacol-concert în stilul clasic al Adei Milea, așadar nu surprinde cu nimic, fiind un motiv de încântare pentru adepții artistei, care a mai produs la Naționalul clujean un alt spectacol, relativ identic ca și concepție, „Insula” după Gellu Naum.

Cine a savurat „Insula” va aprecia în egală măsură și „Svejk în concert”, reprezentație cvasi clonată ca stil, mișcare scenică și tonalitate muzicală, stil care deranjează însă vizual și auditiv spectatorul avizat care nu gustă cântecelele ce amintesc de spectacolele de final de an, de la grupa mare, de grădiniță.

„Svejk în concert” durează puțin peste o oră, iar primele 20 de minute sunt umplute cu tralala-uri monotone, pentru ca ritmul să fie mai apoi rupt și variat cu versuri fredonate pe tonalități de manele sau cu „arii” interpretate din frunză sau la muzicuță de către Nucu Pandrea, generalul-maior ce apare sporadic pe scenă, aruncând doar priviri nepăsătoare și absente către spectatori.

Prestațiile virtuozului la frunză, Nucu Pandrea, sunt inserate în ansamblul piesei ca un spectacol în spectacol sau ca un dat în spectacol, în mod autist și complet izolate de restul reprezentației, fără nicio legătură logică sau semantică cu ceea ce se petrece înainte sau după acestea.

Din satira, umorul și anarhia specifice textului original, Ada Milea păstrează doar anarhia ce se traduce pe scenă printr-un zgomot-concert cu replici insipide, cântate cel mult școlărește.

Distribuția (și durata scurtă a spectacolului) salvează totuși reprezentația. Vocea și prestanța scenică a Sânzianei Tarța sunt un deliciu indiferent de piesa în care actrița apare, iar Adrian Cucu, Matei Rotaru și Cătălin Herlo reprezintă alte motive pentru care, la final, chiar dacă nu ți-a plăcut piesa, te simți dator să aplauzi, reținut, ca o recunoaștere pentru prestația excelentă a artiștilor.

Am vrut să pară o călătorie cu trenul spre linia frontului, dar să existe posibilitatea de a «deraia» de la ceea ce pare a fi. Am ales câteva personaje și întâmplări pe care le-am pus în tren, chiar dacă ele nu aveau vreo legătură cu drumul din cartea lui Hašek. M-a interesat atitudinea diferită a fiecăruia în drumul spre prăpăd și moarte. Cartea (sper că și concertul) profită din plin de hazul situațiilor și demonstrează că războiul e o nebunie care nu are nici o legătură cu noi (chiar dacă, eventual, murim în el)”, spune Ada Milea despre ideea acestui spectacol, unul care deraiază mult prea mult de la peripețiile originale ale bravului soldat Svejk, așa cum Jaroslav Hasek le-a gândit, ajungând să nu mai aibă nicio legătură cu „drumul din cartea lui Hasek”.

Hazul reprezintă doar un haz de necaz pe care îl resimt unii spectatori după lăsarea cortinei, când constată că s-au plictisit o oră din viață, că nu au avut parte de artă.  Doar unii spectatori, o minoritate, pentru că majoritatea au urmărit și vor urmări reprezentația cu zâmbetul pe buze, manifestându-se la final prin aplauze furtunoase, din picioare.

Un verdict final asupra concertului teatral al Adei Milea nu poate fi, așadar, dat. Pentru cine își dorește subtilități artistice, piesa e o ratare. Dar pentru spectatorii majoritari, pentru cei care se bucură de cântecele melodioase pe ritmuri săltăreț-monotone sau manelistice, „Svejk în concert” înseamnă o reală bucurie.

E păcat însă că un text genial se pierde în acorduri de grădiniță, mai ales când are parte și de actori cu adevărat capabili să le ofere spectatorilor catharsis și Artă cu A mare. Însă, în definitiv, problema se pune dacă Teatrul Național Cluj face artă pentru artă sau doar show-uri pentru publicul larg. În cel de-al doilea caz, demersul acestei ultime premiere reprezintă un adevărat succes.

Fanii Adei Milea vor putea vedea sau revedea „Svejk în concert” în 9 și în 16 ianuarie 2018. Un spectacol ușor sau greu de digerat în funcție de cât de antrenat într-ale artei e stomacul fiecăruia. Despre urechea muzicală, nici nu mai vorbim.

Foto: Nicu Cherciu, Teatrul Național Cluj

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin