Mihai ArmancaArhiva
Cultură
Dacă vă plac poveștile, scriitorul mănăşturean Ioan Ciorca vă vine în întâmpinare, deschizând un nou canal pe YouTube.com. Aici puteţi urmări primele episoade în lectura sa, în care îşi …
Cultură
Aparent, acest an, complicat din punct de vedere social, a fost unul benefic pentru scriitorii şi istoricii clujeni. Anul în care am putut remarca multe apariţii editoriale, chiar dacă …
INFO
Instituția Prefectului – Județul Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Divizia 4 Infanterie „ Gemina” și Asociațiile de Revoluționari din Cluj-Napoca vor organiza luni, 21 decembrie 2020, începând cu ora 12.00, …
INFO
Frăţia bărboşilor continuă să dea exemple după exemple de civism şi fapte bune. Nu ajunge că au reuşit să aducă la SMURD Cluj, cu ajutorul celor de la Pergamon, …
INFO
Rețeaua de troleibuze din municipiul Cluj-Napoca a fost extinsă începând cu 2 noiembrie cu încă 4 linii, două din acestea având traseul prin Mănăştur, doar în intervalul luni – …
INFO
Magazinul Staţiunii de Cercetare Horticolă USAMV Cluj-Napoca vinde pomi fructiferi din mai multe soiuri, după cum urmează: Măr: Pinova, Luna, Generos, Topaz și Florina (portaltoi M9 și MM-106); Păr: …
INFO
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a aprobat Hotărârile 42, 43 și 44 emise ieri , prin care se instituie o serie de măsuri la nivelul județului Cluj, …
INFO
Fetele au acum unde să învețe să joace baschet, să facă performanță sau pur și simplu să facă mișcare. Clubul de baschet feminin SMART Basketbal Team Cluj-Napoca face înscrieri …
INFO
Cu emoţie (şi puţină teamă – îngrijorare transmisă din partea părinţilor), elevii s-au prezentat azi la porţile şcolilor din Mănăştur. Aşteptaţi de învăţători sau diriginţi, folosind mai multe intrări …
INFO
Compania Google, la început de an școlar, face ceea ce școala încă nu poate: oferă o serie de instrumente, resurse gratuite și sfaturi pentru o experiență pozitivă în mediul …
INFO
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a anunțat aseară publicarea ghidurilor privind organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ pentru anul școlar/universitar 2020-2021, în contextul epidemiei de COVID-19. …
Sport
C.S. Poli Karate a participat în acest sfârșit de săptămână la Campionatul național de karate WUKF de la Sighișoara, unde au concurat 270 de sportivi din 33 de cluburi …
INFO
Echipa ONG-ului Create.Act.Enjoy a început cea de-a opta ediție anuală a proiectului Terapie prin Artă. Aceasta se desfășoară până în 26 septembrie 2020 în 5 spitale din Cluj-Napoca, respectând …
Cultură
Profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici vă invită la evenimentul de prezentare a cărții sale: «EXPLORĂM CLUJUL ISTORIC – Bogo şi elevii Colegiului Naţional „George Bariţiu”» şi a traducerii în limba maghiară: …
INFO
În România, legea prevede că trotinetele electrice pot fi conduse doar de persoane care au vârsta de cel puțin 14 ani, transportul pasagerilor fiind interzis. Trotinetele electrice vor fi …