Alex Pop – mănăştureanul din Argentina

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

Alexandru Pop a luat examenul de bacalaureat cu 9.71 şi a intrat la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice. Născut pe 1 februarie 2000 la Buenos Aires, în Argentina, Alex, internaţional de juniori U18 şi component al echipei Viitorul, a evoluat în sezonul trecut în UEFA Youth League. Imediat după despărţirea de „U”, în urmă cu trei ani, fotbalistul a fost foarte aproape de un transfer la AS Roma, acolo unde s-a aflat în pregătiri pentru mai multe săptămâni. A revenit în acest an acasă şi evoluează în alb-negru, purtând numărul 11.

Înaintea intrării în cantonament, i-am rupt câteva clipe din timpul de odihnă şi l-am rugat să ne ajute să-l cunoaştem mai bine pe atacantul care a înscris de la mijlocul terenului.

Cum se împacă şcoala cu sportul? Cum ai reuşit să faci performanţă şi la şcoală şi pe terenul de fotbal?

Sincer, nu a fost ușor. E vorba de multă oboseală și sacrificiu la mijloc. Un rol foarte important în acest sens l-au avut părinții mei, care, de când eram mic, m-au învățat să nu las cartea deoparte. Chiar și după un turneu reușit sau un meci foarte bun, când marcăm multe goluri și câștigam locul 1, când mă întorceam acasă trebuia să-mi recuperez mereu lecţiile și să-mi fac temele. Așa am fost învățat de mic, iar la un moment dat mi s-a format ca un automatism. Nu mai era nevoie ca mama sau tata să stea cu gura pe mine. Eram conștient că trebuie să țin pasul și la scoală ca și la fotbal. Poate că era și vorba de felul meu de a fi. Nu am vrut niciodată să fiu considerat altfel față de ceilalți elevi, doar pentru că eu fac fotbal. Am vrut mereu să arăt că, în ciuda orelor petrecute la antrenamente, pot să fiu la fel de bun și la școală, ca și unul care învăța non-stop. De multe ori mă puneam la somn pe la ora 1-2 noaptea, pentru că atunci îmi terminam de învățat. Plecam de acasă dimineața, la 7:30, și mă întorceam acasă seara, la ora 19:00-20:00, deoarece după școală mergeam direct la antrenament. Mâncam rapid și începeam să învăț și să fac teme. A doua zi, același program. Nu e deloc ușor să îmbini și școala, și sportul, dar cu puțină ambiție și voință, orice este posibil!

Cum e o zi din viaţa unui sportiv? La ce oră te trezeşti, faci exerciţii – gimnastică de dimineaţă? Ce îţi place să mânânci?

Până în vara aceasta eram elev, așa că aveam un program destul de încărcat. O zi normală arăta cam așa: dimineața la 7:00 mă trezeam, mă pregăteam pentru școală, mâncăm micul dejun, iar la 8:00 începeam orele. La ora 13:00 terminam, mă întorceam acasă, luam prânzul  și aveam o oră – două de odihnă. Stăteam în pat și de cele mai mule ori dormeam. La ora 15:00 plecam la antrenament, ajungând înapoi acasă în jurul orei 19:00.  Mâncam de cină, iar apoi începeam să învăț și să-mi fac temele. Asta în zilele când aveam un singur antrenament pe zi, bineînțeles. Mai erau și zile când aveam câte 2 antrenamente. Atunci mergeam dimineața direct la antrenament, de la 8:00-9:30, iar după mergeam la școală, până la 13:00, continuând programul normal după aceea. Acesta a fost programul meu până acum, în perioada liceului. După terminarea examenelor de bacalaureat, trebuie să recunosc, am avut o perioadă mai liniștită, un program mai ușor. Aveam antrenament doar dimineața, restul zilei fiind liber. Acum aștept să înceapă facultatea, pentru că e o nouă provocare pentru mine. Vreau să văd dacă pot să rezist la fel de bine ca și până acum, și cu fotbalul, și cu școala în paralel, chiar dacă acum e vorba de o nouă etapă… de facultate. Mâncarea mea preferată sunt cartofii prăjiți cu cașcaval pane. Bineînțeles, sunt conștient că nu e o mâncare potrivită unui sportiv de performanță, așa că mai mănânc doar în week-end sau în zilele libere de la fotbal.

Ai început la Universitatea şi ai ajuns până în UEFA Youth League cu Viitorul. Ce urmează în cariera ta de fotbalist?

Nu știu ce îmi va aduce viitorul. Acum mă gândesc doar să îmi fac treaba foarte bine la echipa de club, aici, la Universitatea, să cresc de la meci la meci și să ajut acest club să ajungă acolo unde îi este locul, și anume, în prima ligă. Dorința mea cea mai mare este să joc în străinătate, la un club puternic, la cel mai înalt nivel, și să ajung un component de bază pentru echipa națională.

Ai fost aproape de AS Roma. Viitorul tău e în ţară sau ai loc asigurat în Europa?

La fotbal, ca și în orice sport, nu ai niciodată un loc asigurat. Locul trebuie câștigat întotdeauna prin muncă și seriozitate. Cum am spus, dorința mea este să joc în străinătate. Voi încerca să muncesc cât de mult pot pentru a-mi atinge acest obiectiv. Normal, totul trebuie luat treptat, iar de aceea consider că mai întâi va trebui să confirm aici în țară, să ajung să joc foarte bine în prima ligă, iar mai apoi să am pretenția de a juca în străinătate.

Ai înscris de la mijlocul terenului un gol ce cu siguranţă va fi în topul anului. Cum ai reuşit, ai exersat lovitura la antrenamente?

Pe moment nu am stat să mă gândesc. Am pornit pe un contra-atac cu mingea la picior. Eram aproape de mijlocul terenului când am văzut că nu aveam foarte multe soluții pentru o pasă în față. L-am văzut pe portar puțin ieșit și mi-am încercat norocul. La finalul antrenamentelor, de multe ori rămân alături de câțiva colegi și  exersăm execuțiile. Fie din lovituri libere, fie de la 11 metri, fie din centrări, iar uneori mai dăm și de la mijloc. Mă bucur că am avut șansa de a înscrie un gol de la mijloc, chiar într-un meci oficial. Mai mult de atât, acesta fiind primul meu gol la seniori. Cu siguranță nu voi uita acest moment niciodată.

Avem una din cele mai frumoase galerii din ţară. Cum te-au primit fanii când te-ai întors acasă? Ce efect are galeria asupra celor din teren?

Este adevărat. Pe lângă dragostea pentru acest club care m-a format, unul dintre motivele care m-au determinat să mă întorc sunt acești suporteri minunați. Pentru un fotbalist contează enorm de mult să aibă în spate o galerie. Când vezi atâția oameni care cântă pentru tine, automat ai un plus față de adversari. Te împing de la spate și descoperi în teren resurse pe care nici nu știai că le ai. Te simți fotbalist, în adevăratul sens al cuvântului.

 

Ai experienţa studiului la cea mai cunoscută academie de fotbal din ţară. Ce înseamnă Academia Hagi, ar trebui multiplicat modelul?

Într-adevăr, această perioada de trei ani petrecută la Constanța m-a ajutat foarte mult în ceea ce privește dezvoltarea mea fotbalistică. Am învățat foarte multe lucruri care mă ajută și mă vor ajuta și pe viitor în acest sport. Pe lângă modul de antrenament foarte bine structurat și gândit, nimic fiind la voia întâmplării, am învățat foarte multe lucruri pe partea tactică, cunoșțințe fără de care nu poți ajunge să faci pasul spre fotbalul european la cel mai înalt nivel din zilele noastre. Părerea mea este că toate echipele din țară care au academii de juniori ar trebui să ia exemplul Academiei Gheorghe Hagi și să încerce, pe cât posibil, să se apropie de aceasta, pornind de la condiții de antrenament, până la condițiile de cazare pentru jucătorii selectați din diferitele zone ale țării, pentru că numai așa, investind, se poate ajunge la performanță.

Cum ai regăsit Mănăşturul? Ai timp de plimbare, de ieşit în parcuri sau pe terase? Ce loc îţi place cel mai mult din cartier, dar din oraş?

Mănăşturul este prima mea casă. Mereu a fost și mereu va fi. Aici am crescut, am copilărit și pe străzile și parcurile cartierului am dat pentru prima dată cu piciorul în mingea de fotbal. Nu s-a schimbat prea mult de când am plecat. Aceleași blocuri, aceleași parcuri, aceiași oameni. În timpul liber îmi place să ies cu prietenii la plimbare prin zonele unde odată ne petreceam fiecare zi de vară, unde jocurile nu se terminau până nu ne chemau părinții în casă. Ne plimbăm prin parcurile unde ne-am făcut atâtea amintiri și unde s-au legat prietenii pe viață. Nu pot spune că am un loc preferat de stat în oraș. Îmi place să mă plimb. De obicei, ies prin parcul mare, pe lângă Cluj Arena, pentru că e o zona specială care îmi da un vibe plăcut. Mă face să mă simt acasă și să uit de probleme.

Cine sunt oamenii care până acum au contat cel mai mult pentru tine? Cine ai vrea să fie alături de tine când vei ridica cel mai important trofeu din viaţa ta?

Cele mai importante persoane pentru mine sunt părinții și fratele meu. Fără ei nu aș fi reușit nimic până acum. Ei sunt cei care îmi sunt alături mereu, care mă felicită când fac lucruri bune și care sunt acolo pentru mine când greșesc sau nu îmi merge bine. Lor le datorez totul. Persoana care am ajuns astăzi, atât pe terenul de fotbal, cât și în afara lui, sunt 100% datorită familiei mele. Ei au fost lângă mine când am câștigat primul meu titlu de campion național la juniori și sper ca tot ei să fie acolo când voi câștiga și primul meu trofeu important la nivel de seniori. În prima zi de școală erau acolo, în mulțime, trăind aceleași emoții ca și mine, urmând ca 12 ani mai târziu, în ultima zi de școală să fie tot acolo pentru mine, la fel de zâmbitori și mândri. Lor le datorez totul… familiei mele !

Prin ceea ce faci, prin modul cum ai reuşit să îmbini şcoala cu performanţa sportivă eşti un model pentru copiii ce au început în această toamnă primele meciuri din cariera de juniori. Ce le transmiţi?

Le transmit să nu se dea bătuți niciodată. Vor fi momente când s-ar putea să aveți impresia că nu mai puteți, sau că nu faceți nimic bine, că nu va iese nici în teren și nici la școală. Ei bine, acelea sunt momentele care fac diferența între aceia care vor ajunge undeva sus și aceia care doar se vor gândi toată viața “cum ar fi fost dacă …”. Nu vă dați bătuți, orice ar fi…, pentru că mereu după ploaie, iese soarele, iar când vei realiza că ai reușit să treci peste un moment dificil fără să renunți, atunci satisfacția va fi enormă, iar rezultatele pe măsură. Încercați pe cât posibil să îmbinați sportul cu școala. Să nu lăsați deoparte una pentru cealaltă, pentru că, chiar dacă este greu, se poate. Nu uitați… cele mai mărețe rezultate nu vin din zona de confort. Atunci când vă este greu, să fiți bucuroși, pentru că înseamnă că aveți șansa să treceți la următorul nivel. Și nu uitați: vreți să ajungeți peste ani gândindu-vă cu regret, “cum ar fi fost dacă …?” sau să trăiți toată viața cu bucuria că ați reușit, când mulți alții au renunțat?!

 

foto: Dan Bodea şi arhiva personală a familie Pop

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin